Samsung a lansat noi monitoare de gaming Odyssey cu ecrane 6K

243
Sursă foto: SamsungNewsroom
Sursă foto: SamsungNewsroom

Conform International Data Corporation (IDC), o cunoscută companie de cercetare de piață, Samsung este lider pe piața globală a monitoarelor de gaming cu rate de reîmprospătare de peste 144Hz, deținând o cotă de 18,8%. Odată cu anunțul unor noi monitoare de gaming Odyssey, compania este pe cale să își mențină poziția numărul 1 pentru al șaptelea an consecutiv.

Gama de monitoare de gaming Odyssey 2026 introduce rate de reîmprospătare și rezoluții record pentru jocuri competitive, inclusiv primul ecran 3D (rezoluție 6K) fără ochelari din lume. Înainte de Crăciun Samsung a anunțat noua sa gamă de monitoare de gaming Odyssey. Ca bonus, Samsung a lansat în premieră mondială în domeniul afișajelor un monitor Odyssey 6K 3D cu ultra-înaltă rezoluție.

Samsung Electronics a dezvăluit cea mai avansată gamă de monitoare de gaming Odyssey de până acum. Compania a lansat cinci modele noi care împing limitele rezoluției, ratelor de reîmprospătare și performanței vizuale captivante. Condusă de primul Odyssey G9 6K 3D de la Samsung, gama 2026 introduce tehnologii de afișare în premieră mondială pentru jucători și creatori. Potrivit SamsungNewsroom, este inclus aici și Odyssey G6 de generație următoare și trei noi modele Odyssey G8.

Cu gama Odyssey din acest an, introducem experiențe de afișare care pur și simplu nu erau posibile acum un an”. A declarat Hun Lee, vicepreședinte executiv al diviziei Visual Display (VD) de la Samsung Electronics. „De la primul monitor 3D 6K fără ochelari din industrie, până la viteza revoluționară de 1.040 Hz, am conceput aceste monitoare pentru a îndeplini ambițiile jucătorilor de astăzi. Astfel le oferim un nivel de imersiune care schimbă fundamental modul în care conținutul arată și funcționează pe ecran.”

Odyssey 3D: Primul monitor de gaming 3D 6K fără ochelari din lume. Odyssey 3D (modelul G90XH) de 32 de inch (81,28 centimetri) are primul ecran 6K din lume cu rezoluție 3D fără ochelari. Datorită urmăririi ochilor în timp real, acesta ajustează adâncimea și perspectiva în funcție de poziția privitorului. Astfel creează o senzație stratificată de dimensiune pentru un joc fluid și neîntrerupt, fără a fi nevoie de căști. Cu o rezoluție 6K, o rată de reîmprospătare de 165 Hz amplificată la 330 Hz prin modul Dual și un timp de răspuns GtG de 1 ms, acțiunea rapidă rămâne clară și fluidă.

Jucătorii de PC se pot bucura de o gamă extinsă de titluri compatibile de înaltă calitate, cu efecte 3D optimizate. Acestea au fost dezvoltate în colaborare cu diferite studiouri de jocuri. Jocuri recomandate, precum The First Berserker: Khazan, Lies of P: Overture și Stellar Blade, vor oferi o dimensionalitate suplimentară care îmbunătățește terenul, distanța și separarea obiectelor dincolo de gameplay-ul 2D standard.

Sursă foto: SamsungNewsroom

Monitorul de gaming Odyssey G6 (modelul G60H) de 27 de inch (68,58 centimetri). Este primul monitor de gaming din lume de 1.040Hz prin modul Dual Mode și suport nativ QHD de 600Hz. Astfel, monitorul oferă o claritate a mișcării la nivel de sporturi electronice pentru a ajuta jucătorii să urmărească țintele și să vadă detalii fine în timpul mișcărilor de mare viteză.

Atunci când este necesar, Odyssey G6 poate îmbunătăți performanța instantaneu. În acest fel oferă o rezoluție ultra-clară, astfel încât spectatorii să poată experimenta lumi uluitoare și viteze ultra-ridice care alimentează adrenalina competitivă. Monitorul are suport atât pentru AMD FreeSync Premium, cât și pentru NVIDIA G-Sync Compatible. În acest fel aveți parte de o fluiditate a fiecărui cadru, o evidențiere clară a fiecărei culori și o senzație de receptivitate sporită a fiecărui moment.

Seria Odyssey G8 se extinde în 2026 cu trei modele distincte, fiecare oferind un echilibru diferit între rezoluție și viteză. Iată care sunt:

  • Samsung Odyssey G8 de 32 de inch (modelul G80HS) este liderul acestei serii. Este primul monitor de gaming 6K din industrie. Monitorul oferă performanță nativă de 165Hz cu Dual Mode care suportă până la 330Hz în modul 3K.
  • Monitorul Odyssey G8 de 27 de inch (modelul G80HF) oferă o rezoluție 5K mai clară. Are, deasemenea, suport nativ de până la 180Hz și cu amplificare Dual Mode până la 360Hz în QHD pentru o mișcare mai fluidă.
  • Odyssey OLED G8 de 32 de inch (modelul G80SH) are ecran QD-OLED 4K cu o rată de 240 Hz. Aveți parte de vizualizare fără reflexii, luminozitate de 300 niți și certificare VESA DisplayHDR True Black 500. Portul DisplayPort 2.1 (UHBR20) acceptă lățime de bandă de până la 80 Gbps pentru redare HDR și VRR fără probleme.
Sursă foto: SamsungNewsroom

AMD FreeSync Premium Pro și NVIDIA G-Sync Compatible sunt compatibile cu toate cele trei modele. Fiecare model G8 oferă jucătorilor și creatorilor flexibilitate, indiferent dacă prioritizează un spațiu de lucru extins pentru creație, detalii mai clare pentru lumi captivante sau un contrast bogat pentru imagini cinematografice. Întreaga gamă Odyssey 2026 va fi prezentată la CES 2026 din Las Vegas, în perioada 6-9 ianuarie.