Samsung Notebook 9 Pro este primul laptop cu stiloul S Pen

3210

La Computex 2017 la Taipei în Taiwan, Samsung a prezentat recent Samsung Notebook 9 Pro, primul laptop cu S Pen.

Până în prezent știam S Pen-ul – stylus-ul, exclusiv din seria Samsung Galaxy Note, ultimul telefon din serie, Galaxy Note 7 a fost recent „reînvățat să scrie„, dar de data aceasta, compania Samsung a integrat S Pen-ul pentru prima dată într-un „caiet” – Samsung Notebook 9 Pro.

Categoric un motiv de sărbătoare pentru toți artiștii mari și mici de a avea un laptop pe care pot desena și scrie.

Acum, S Pen-ul face saltul de la dispozitive Android la laptop-uri Windows. Acesta, va fi livrat cu noul Samsung Notebook 9 Pro, un laptop pe care compania l-a anunțat tocmai la timp pentru show-ul Computex 2017 Taipei.

Computex Taipei, este o expoziție de calculatoare care are loc anual în Taipei, Taiwan. De la începutul anilor 2.000, este una dintre cele mai mari show-uri de calculatoare și tehnologie din lume. IBM, Intel, NVIDIA, Arm, Asus, Ericsson, Qualcomm și Samsung au fost printre expozanți. Au participat în 2017, peste 1.600 de expozanți din 26 de tări, cu 5.010 standuri pentru produsele firmelor.

Samsung Notebook 9 Pro, vine în dimensiuni de ecran de 13,3 inch și 15 inch și este alimentat de Intel Core i7-7500U CPU. Un display touch-screen de 360° full HD și S Pen cu 4.000 de niveluri de presiune.

Modelul de Samsung Notebook 9 Pro de 13,3 inch are o memorie de 8 GB, și modelul de 15 inch 16 GB.

Ambele ecrane, oferă unghiuri de vizualizare de până la 178°, conform specificațiilor firmei Samsung.

Avem încărcare rapidă prin port USB-C, mai include două porturi USB 3.0, HDMI și un slot pentru card microSD. Windows 10 este la bord.

Modelul de 13,3 inch are un preț de pornire de 1.099 $ iar versiunea de 15 inch un preț începând de la 1.299 $. Ambele modele sunt disponibile deja pe piață.

Cu Samsung Notebook 9 Pro aveți mai multe modalități de a face mai mult, lucrați mai intuitiv cu mai mare precizie, cu un S Pen care nu mai are nevoie de încărcare. Pen-ul încorporat este întotdeauna gata de lucru, astfel încât să puteți naviga, să puteți lucra și distra oricând și oriunde.

Notebook 9 Pro se bazează pe noua abordare Samsung a design-ului unui laptop, care este mai uniform și mai aproape de modul în care construiește telefoanele sale. Ecranul este la fel de bogat în culoare ca oricare dintre ecranele smartphone Samsung.

Rezultatul este mai mult decât excelent.

SURSĂLaptopMag