Monitoarele Samsung Odyssey sunt o gamă de monitoare de gaming de înaltă performanță, recunoscute ca fiind cele mai populare din lume. Acestea oferă caracteristici precum rate de reîmprospătare ridicate, timpi de răspuns rapizi, tehnologii HDR avansate și ecrane curbate pentru o experiență de joc captivantă și vizuală de excepție. Seria include și modele cu tehnologie OLED și chiar unele cu efect 3D fără ochelari. Acum, un monitorul Samsung Odyssey G6 (2026) este la orizont.
Da, Samsung produce monitoare OLED incredibile. În fiecare an, compania lansează noi monitoare de gaming mai rapide, mai fluide și mai luminoase. Nici 2026 nu va face excepție. Cel mai probabil la CES 2026, gigantul high-tech sud-coreean va lansa un nou monitor Odyssey OLED G6. Ne așteptăm ca acesta să fie cel mai ieftin monitor de gaming OLED al companiei.
Samsung Odyssey G6 (2026) a fost certificate de NRRA
Samsung a primit certificarea National Radio Research Agency (NRRA) pentru monitorul său de gaming Odyssey OLED G6 de generație următoare. Cei de la DisplaySpecifications l-au găsit în baza de date NRRA cu numărul de model S27HG61, potrivit SamMobile.
Privind numărul modelului, acesta este succesorul modelului Odyssey OLED G6 din acest an, care vine cu numărul de model S27FG60. Chiar dacă NRRA nu specifică, probabil are un ecran QD-OLED cu diagonala de 27 inch (68,58 centimetri) cu rezoluție QHD.
Certificarea NRRA nu arată clar ce caracteristici noi va aduce Samsung Odyssey G6 (2026). Cu toate acestea, ne putem aștepta la niveluri îmbunătățite de luminozitate maximă, la un nivel superior de certificare Display HDR și prezența mai consistentă a inteligenței artificiale în software.
Generația actuală Odyssey OLED G6 este un monitor de gaming de 27 de inch cu un ecran QD-OLED și rezoluție QHD. Are o rată de reîmprospătare de 240Hz și suport pentru până la un miliard de culori. Oferă suport HDR10 și HDR10+ pentru afișarea de imagini, videoclipuri și jocuri cu gamă dinamică ridicată. Are un suport reglabil pe înălțime, cu reglaje de pivotare, rotire și înclinare.

