Sunt tot mai multe informații în ultimul timp despre iminenta lansare în program beta a interfeței Samsung One UI 7, bazată pe Android 15. Din câte se pare acest lucru se va întâmpla pe 29 iulie, iar seria Galaxy S24 va fi prima care va intra în programul One UI 7 beta.
Potrivit SammyFans, care citează pe tipsterul Max Jambor, Samsung ar putea lansa One UI 7 Beta mai întâi în Coreea de Sud și SUA. Mai târziu, alte cinci țări (trei din Europa și două din Asia) se vor alătura acestui program. Am aflat și țările europene incluse în acest program de teste Samsung. Astfel programul beta va fi disponibil în Europa în Germania, Polonia și Marea Britanie.
One UI 7 beta bazată pe Android 15 aproape de lansare
De asemenea, în afară de dată și țările participante, Max Jambor nu aduce detalii suplimentare în privința One UI 7 beta. Nimic despre viitoarele funcții și modificări. Totuși, Max Jambor a evidențiat unele modificări în One UI 7 menționate anterior de chunvn8888. Următoarea interfață Samsung va prezenta un nou set de pictograme, un panou de notificare reîmprospătat și modificări ale UI.
Informațiile de la Max Jambor și chunvn8888 sunt destul de similare cu postarea recentă a lui Ice Universe. Universul de ghiață a susținut că programul Beta va fi disponibil săptămâna viitoare, deci este cuprinsă și data de 29 iulie. Mai rămâne să vedem dacă toate aceste pronosticuri se vor adeveri.
Dacă lansarea One UI 7 beta, bazat pe Android 15, are loc zilele următoare, utilizatorii modelelor mai vechi se pot aștepta la un program beta în august. Până la sfârșitul lunii viitoare, telefoanele Google Pixel vor începe să primească Android 15 stabil. În acest fel, lansarea publică a interfeței Samsung One UI 7 ar putea începe la sfârșitul lunii octombrie.
Actualizarea One UI 7 de la Samsung se va baza pe Android 15. Compania lucrează îndeaproape cu Google pentru a oferi utilizatorilor Galaxy o experiență de utilizare îmbunătățită. Ambele firme depun eforturi pentru a îmbunătăți serviciile Google pe dispozitivele Galaxy.
Gemini Nano, care este folosit în seria Galaxy S24, Galaxy Z Flip 6 și Galaxy Z Fold 6, ar funcționa și mai bine. Înainte de debutul modelului Gemini AI îmbunătățit, Samsung poate îmbunătăți experiența și performanța One UI 6.1 pe dispozitivele Galaxy.