Samsung încă lucrează la la programul beta One UI 8.5 pentru telefoanele sale, iar seria Galaxy S25 va primi în curând versiunea stabilă. Cu toate aceste, compania are în vedere și interfața One UI 9, bazată pe Android 17. O noutate ce va fi adusă de viitoarea interfață este o funcție Smart shopping – Cumpărături inteligente” pentru Samsung Browser.
Noi linii de cod descoperite în versiunea One UI 9 beta sugerează că Samsung lucrează la o funcție de cupoane automate pentru browserul său web. Smartphone-ul tău ar putea apoi detecta și aplica imediat reduceri la achizițiile tale. Funcția viitoare „Smart shopping – Cumpărături inteligente” ar putea găsi și aplica automat coduri de reducere la finalizarea comenzii.
Funcția folosește date precum istoricul site-ului web, conținutul coșului de cumpărături și adresele IP pentru a găsi reduceri relevante. „Cumpărături inteligente” pare a fi o funcție opțională pe care utilizatorii o vor putea gestiona sau dezactiva în setările browserului.
One UI 9 aduce funcția „Smart shopping” pe telefoanele Galaxy
Potivit PhonAndroid, site-ul AndroidAuthority a făcut recent o descoperire foarte interesantă. Colegii noștri de acolo au descoperit câteva linii de cod direct legate de Samsung Browser. Acest browser web al companiei tocmai a fost lansat pe Windows. Conform acestor informații, aplicația ar trebui să primească o nouă funcție foarte practică pentru cei care fac cumpărături de pe smartphone-urile lor.
Liniile de cod în cauză indică faptul că Samsung Browser va putea găsi automat cupoane de reducere și le va oferi direct utilizatorului în momentul achiziției. Funcția permite utilizatorilor să verifice dacă cuponul este încă valabil. Dacă da, utilizatorul browser-ului îl poate copia cu un singur clic. Această funcție se va numi Smart Shopping și, se pare, va trebui activată în setările Samsung Browser.
Întrucât în prezent este vorba doar de linii de cod și nu este încă o funcție testată activ, este dificil de spus dacă Smart Shopping va fi disponibilă la lansarea One UI 9. Pe de altă parte, este foarte posibil ca, odată implementată, Samsung să o facă disponibilă și pe alte versiuni de One UI. Poate chiar pe Windows, deoarece este legată de browser și nu de interfața Samsung în sine.
One UI 8.5 este încă în versiune beta pe seria Galaxy S25 și alte câteva modelele emblematice. Dar Samsung lucrează deja la următoarea actualizare majoră pentru interfața sa bazată pe Android. One UI 9 a apărut deja, oferindu-ne o mică parte din noile sale funcții.

