Videoclipul de prezentare a setului cu cască pentru realitatea virtuală Samsung Gear VR, al companiei Samsung Electronics lansat anul trecut, este foarte actual. El continuă să primească laude și să fie prezent printre premianții celor mai diverse festivaluri cum ar fi: Cannes Lions, Premiile Clio și D & AD Awards, adunând un total de 36 de premii.
Samsung Electronics a anunțat că a primit treisprezece premii, printre care șapte Gold Pencils (creioane de aur), trei Silver Pencils și trei Bronze Pencils, pentru efectele vizuale extraordinare, animație și cinematografie, pentru videoclipul publicitar „Ostrich” la categoria Entertainment Branded at The One Club Awards.
Organizat de The One Club pentru a premia creativitatea, câștigătorii premiilor sunt evaluați de profesioniști din industria de top și onorează cele mai bune idei creative care stabilesc noi standarde din industrie. Samsung a fost premiat la ambele categorii, premiul ADC – premiile anuale ADC sunt cele mai vechi premii acordate continuu din industrie, din întreaga lume. Acum, în cel de-al 97-lea an, aceste premii celebrează cele mai bune realizări în publicitate, design, ilustrație, fotografie, mișcare și medii digitale, toate cu accent pe măiestrie și inovare.
Samsung a fost premiat și la The One Show, este în al 45-lea an de la înfințare, unul dintre cele mai prestigioase premii în domeniul publicității, designului, divertismentului interactiv și de marcă.
Videoclipul „Ostrich” cu Gear VR a câștigat, de asemenea, premii la Cannes Lions, Premiile Clio și Premiile D & AD. În filmul prezentat vedem un struț care învață să zboare după ce din curiozitate a ajuns pe cap cu un set cu cască Samsung Gear VR, urmarea fiind simularea unui zbor virtual. Videoclipul a fost prezentat și de iLoveSamsung imediat după lansare.
Ideea filmului publicitar se bazează pe nevoia umană de bază de a depăși ceea ce este normal și demonstrează angajamentul companiei Samsung de a oferi produse și servicii care să permită oamenilor să spargă granițele și să facă lucruri incredibile, modul în care acțiunea îndrăzneață a cuiva poate sfida barierele.
„Ostrich” pune accent pe crearea de valori umane prin tehnologia Samsung, care este în centrul programului de marketing la nivel mondial și este interesant să îl vedem rezonând cu publicul„, a declarat Pio Schunker, vicepreședinte executiv și director al Brand Marketing, Mobile Comunicații la Samsung Electronics. „Suntem onorați să primim această recunoaștere de la una dintre cele mai importante organizații non-profit din lume care premiază excelența creativă„.
„Ostrich” a mai primit următoarele premii:
- Premiile One Show 2018 – cinci premii.
- One Club ADC Award 2018 – opt premii.
- D & AD 2018 – trei premii.
- Cannes Lions 2017 – două premii Leul de Aur, Leul de Argint și două premii Leul de Bronz.
- Clio Awards 2017 – șase premii. Se acordă de 58 de ani.
- London International Awards (LIA) 2017 – șapte premii.