Telefoanele mobile au devenit indispensabile vieții noastre de fiecare zi, nu concepem să plecăm de acasă fără a avea la noi smartphone-ul. Potrivit noului raport al Asociației GSM, numărul deținătorilor de smartphone-uri a crescut la 4,3 miliarde până la sfârșitul anului 2022. Cu alte cuvinte, mai mult de jumătate din populația lumii are acum acces la Internet prin intermediul unui dispozitiv mobil. O creștere semnificativă față de anii 2010.
Dacă viața fără un smartphone ni se pare acum de domeniul trecutului, avem tendința să uităm că utilizarea acestui dispozitiv este încă departe de a fi universală. Dacă noua generație de telefon s-a impus în mare măsură în Occident, în alte părți ale lumi acesta pătrunde încă destul de timid. Dar, numărul utilizatorilor de telefoane mobile crește în fiecare zi.
Peste 55% din populația lumii deține un smartphone
Potrivit GSM Association, acum există nu mai puțin de 4,3 miliarde de proprietari de smartphone-uri la nivel global. Asta înseamnă 55% din populația lumii. În plus, 4,6 miliarde de oameni au acum acces la internet prin intermediul unui dispozitiv mobil. Dintre aceștia, au access la internet prin intermediul unui smartphone aproximativ 4 miliarde de oameni, potrivit PhonAndroid. Restul, sau 600 de milioane de oameni, folosesc încă un telefon cu funcții „de bază”. Cifrele contrastează cu cele peste 8 miliarde de smartphone-uri aflate în circulație în toată lumea. GSM Association nu precizează câte dintre acestea sunt telefoane Samsung, Apple, Xiaomi, Motorola, Huawei, Sony sau alte modele.
Această disparitate se explică cu siguranță prin numărul de smartphone-uri per utilizator, mai mare în țările cele mai bogate. Deci, deloc surprinzător, peste trei sferturi dintre noii utilizatori de smartphone-uri sunt rezidenți din țările în curs de dezvoltare. În plus, 69% dintre utilizatorii din America de Nord și din Asia de Est se conectează la rețelele 4G. Dar, majoritatea utilizatorilor din Africa Sub-sahariană, Africa de Nord și Orientul Mijlociu sunt mulțumiți de conectivitatea 3G.
3,4 miliarde de oameni nu sunt conectați încă la internet. În plus, 38% dintre persoanele care locuiesc într-o zonă mai săracă nu au dispozitive conectate. Această cifră crește la 59% în Africa sub-sahariană și 52% în Asia de Sud. Asociația GSM menționează lipsa competențelor digitale, analfabetismul și chiar temerile legate de securitate ca obstacole în calea dezvoltării accesului la Internet.