Privacy Display ajunge și pe alte telefoane emblematice din 2026

127
Ecran confiden'ialitate
Sursă foto: 9to5Google

Galaxy S26 Ultra a fost lansat cu Privacy Display – Afișaj de confidențialitate, o caracteristică care ar putea fi un atu în vânzarea acestui model. Momentan nu știm dacă această funcție va trece, printr-o actualizare, pe alte modele emblematice Samsung, dar este posibil. Cu toate acestea, ecranul de confidențialitate ar putea apărea și pe alte modele emblematice de la rivali ai Samsung.

Noua tehnologie Samsung Privacy Display ar putea fi lansată și pe alte telefoane emblematice din 2026. Conform unor noi informații, Privacy Display ar putea apărea în curând pe flagship-urile Android ale rivalilor de pe piața mobilă. Acest lucru s-ar putea întâmpla încă din vara acestui an, în special pe telefoanele companiilor din China.

Samsung a prezentat pentru prima dată ecranul de confidențialitate în 2024. Compania l-a descris ca un afișaj care își poate ajusta dinamic unghiurile de vizualizare. Mai simplu, ecranul poate împiedica persoanele care stau lângă tine să vadă ce este pe ecran. Cunoscutul IceUniverse susține că sistemul funcționează prin împrăștierea luminii prin „porți” din interiorul afișajului atunci când se aplică o anumită tensiune. Acest lucru îngustează unghiul vizibil la nivel hardware, în loc să se bazeze pe trucuri software.

Acum, un alt cunoscut tipster, DigitalChatStation, scrie că alți producători de Android vor să folosească ecrane similare, bazate pe hardware, pe propriile dispozitive premium. Potrivit Trustedreviews, aceste telefoane ar putea sosi mai târziu în acest an. Mărcile chinezești „autohtone” sunt primele în listă. Dar nu excludem nici pe Galaxy Z Fold 8 care va fi lansat de Samsung în vară.

TrustedReviews, fondat în 2003, este un site web independent, important, cu sediul în UK. Oferă recenzii detaliate, realizate de experți, știri și ghiduri de cumpărare pentru electronice de larg consum, inclusiv telefoane mobile, laptopuri și electrocasnice.

În acest moment, știind datele aproximative de lansare, compania Xiaomi pare a fi cel mai probabil candidat. Cu toate acestea, alte brabd-uri precum Honor sau Oppo – și, prin extensie, OnePlus – ar putea, de asemenea, să adopte tehnologia Privacy Dispaly.

Nu ar fi prima dată când inovațiile Samsung în materie de ecrane sunt adoptate în ecosistemul Android. Compania Samsung Display nu are egal în materie de ecrane și furnizează afișaje multor producători importanți. În acest fel funcțiile revoluționare migrează adesea dincolo de dispozitivele Galaxy destul de rapid. Afacerile sunt afaceri.

Pentru utilizatori, atractivitatea este evidentă. Un filtru de confidențialitate la nivel hardware ar putea face citirea mesajelor, e-mailurilor sau informațiilor financiare în public mai liniștită. Acest lucru ar fi util în special pe telefoanele emblematice cu ecran mare.

Deci, este posibil ca Samsung Privacy Display să nu mai fie o caracteristică exclusivă Galaxy pentru mult timp. Ar putea deveni discret una dintre cele mai practice îmbunătățiri pentru telefoanele high-end din 2026.