Producția lui Samsung Galaxy Ring ar putea începe în august

649
Productia lui Samsung Galaxy Ring
Sursa foto: via tomsguide.com

Au fost mai multe informații în ultimul timp că Samsung și-ar face propriul inel inteligent pentru a rivaliza cu Oura. S-a vorbit chiar despre un posibil teaser la evenimentul Galaxy Unpacked de săptămâna trecută, unde am văzut pentru prima dată pe Galaxy Z Flip 5 și Fold 5, deși acest lucru nu s-a întâmplat în cele din urmă. Totuși, producția lui Samsung Galaxy Ring ar putea începe în această lună.

Acum, potrivit publicației coreene The Elec, via TomsGuide, se pare că Samsung este aproape de a lua o decizie cu privire la producerea în masă a inelului său inteligent după ce a testat recent un prototip. Sursa precizează că în această lună va fi transmisă o analiză preliminară a dezvoltării inelului șefului de telefonie mobilă Samsung, TM Roh. Dacă acesta aprobă Samsung Galaxy Ring „dezvoltarea produsului poate începe.”

Din păcate, asta nu înseamnă că te poți aștepta să ai unul pe deget anul acesta. Și, în funcție de ceea ce se așteaptă Samsung de la dispozitiv, anul viitor ar putea fi lansat pe piață. Este posibil ca dispozitivul purtabil să apară mai târziu anul viitor dacă necesită și aprobări medicale.

Samsung Galaxy Ring posibil în 2024

The Elec estimează că faza de dezvoltare a lui Samsung Galaxy Ring, dacă așa se va numi, ar putea dura șapte până la opt luni. Acest lucru înseamnă undeva martie sau aprilie 2024. Astfel sperăm măcar la o prezentare video cu ocazia lansării seriei Galaxy S24 la începutul anului viitor.

Dar, acest lucru mai depinde și de ceea ce așteaptă compania de la acest inel. Dacă are funcții de sănătate precum Galaxy Watch atunci necesită aprobare medicală de la mai multe instituții abilitate. În acest caz o apariție efectivă pe piață ar fi în ianuarie sau februarie 2025.

AFib – Atrial fibrillation sau fibrilație atrială este un tip de aritmie sau bătăi anormale ale inimii. AFib este cauzată de bătăi extrem de rapide și neregulate ale inimii. Acest lucru poate duce la accident vascular cerebral, insuficiență cardiacă și alte complicații.

Compania nu numai că a urmărit în mod activ beneficiile pentru sănătate ale dispozitivelor purtabile cu funcții precum monitorizarea tensiunii arteriale și detectarea AFib, dar unul dintre marile avantaje ale unui Samsung Galaxy Ring teoretic este că senzorii săi ar putea fi mai eficienți decât cei de pe ceasurile inteligente.

Acest lucru se datorează faptului că un inel, prin natura sa, este mult mai aproape de piele decât un ceas. Astfel poate face citirea fluxului sanguin mai consistent. Reversul este că vasele de sânge din deget sunt mult mai mici decât cele de la încheietura mâinii, ceea ce prezintă propriile provocări.

Indiferent ce decide Samsung să facă, un inel inteligent are câteva alte avantaje cheie față de ceasul inteligent. În primul rând, este mult mai subtil și fără niciun ecran pentru datele înregistrate. Lipsa unui ecran înseamnă și o durată mare de viață a bateriei și un dispozitiv mai ușor de purtat.