Rich Communication Services – Serviciile de comunicare îmbogățite (RCS) reprezintă un protocol de comunicare modern, bazat pe IP, conceput pentru a înlocui SMS-urile și MMS-urile cu o experiență de mesagerie mai bogată. Integrat în aplicațiile mobile native (cum ar fi Google Messages), acesta acceptă funcții similare aplicațiilor OTT – cum ar fi WhatsApp sau iMessage – inclusiv indicatori de tastare, confirmări de citire, partajare media de înaltă rezoluție și chat-uri de grup îmbunătățite prin Wi-Fi sau date. Zilele trecute GSMA, care supraveghează dezvoltarea RCS, a anunțat versiunea RCS 4.0.
Serviciile RCS au fost introduse în urmă cu peste un deceniu pentru a îmbunătăți mesageria fără a se baza pe aplicații terțe precum WhatsApp. La sfârșitul anului 2024, Apple a adoptat RCS pentru iPhone. Acest lucru a contribuit la îmbunătățirea mesageriei între dispozitivele Android și iPhone (iOS). Acum, următoarea versiune majoră a RCS este setată să ofere apeluri video native.
Versiunea RCS 4.0: îmbunătățiri pentru apelurile video și mesagerie
Consorțiul GSMA, care supraveghează dezvoltarea RCS, a anunțat versiunea RCS 4.0, potrivit colegilor noștri de la SamMobile. Această actualizare introduce câteva caracteristici cheie. Dincolo de apeluri video native între Galaxy și iPhone-uri, actualizarea la RCS 4.0 va aduce și o calitate îmbunătățită a imaginilor și videoclipurilor, precum și o formatare a textului.
Una dintre cele mai importante completări RCS 4.0 este apelarea video nativă. Acum o opțiune va apărea direct în aplicația de mesagerie. Astfel va permite utilizatorilor să inițieze apeluri fără a trece la o altă aplicație. Cu ajutorul apelurilor video inițiate prin mesaje – Message-Initiated Video Calls (MIVC), utilizatorii pot, de asemenea, să inițieze un apel video într-un fir de chat. Astfel se permite și altor participanți la o conversație de grup să se alăture sau să o părăsească oricând.
Noua versiune RCS 4.0 introduce și opțiuni de formatare a textului, inclusiv caractere aldine, italice și tăiere cu o linie. În plus, îmbunătățește și mai mult calitatea sunetului, imaginilor și videoclipurilor partajate prin RCS.
Pentru mesageria business, RCS 4.0 adaugă suport pentru videoclipuri în streaming încorporate și mai mult control asupra modului în care sunt deschise linkurile. Utilizatorii vor putea alege dacă linkurile se deschid în aplicația de mesagerie sau într-o aplicație externă.
În ciuda acestor îmbunătățiri RCS 4.0 nu va ajungă prea curând pe dispozitivele Galaxy (Android). RCS 3.0, anunțat în martie 2025, se așteaptă să fie lansat la sfârșitul acestui an. Pe baza acestui calendar, RCS 4.0 va fi implementat probabil cândva la sfârșitul anului 2026 sau începutul anului 2027.

