Galaxy Note 9 va avea un S Pen revoluționar care va avea cea mai mare actualizare de când există acest stilou pe dispozitivele Galaxy Note. Stiloul va veni cu „cea mai mare actualizare din istoria S Pen„. În conformitate cu cele mai noi informații, va fi posibil să-l utilizați pentru a controla playerul muzical sau pentru a programa un cronometru pentru camera foto sau înregistrări.
Ar putea fi echipat cu un microfon și un difuzor pentru apeluri, va face lucruri care până acum nu aveau legătură cu el. Cea mai mare caracteristică se consideră a fi adăugarea Bluetooth la acest accesoriu a lui Samsung Galaxy Note 9.
Cu aproape o săptămână în urmă, am prezentat știri interesante de la tipsterul Ice Universe despre accesoriul S Pen care va veni cu noul Galaxy Note 9. În postarea acestuia pe Twitter a spus că noul S Pen „merită așteptat„. Samsung s-a concentrat foarte mult pe S Pen, trecându-l chiar pe invitația pe care a trimis-o pentru evenimentul prezentării oficiale a lui Note 9, care este programată a avea loc pe 9 august la New York.
Potrivit lui @UniverseIce, noul S Pen va putea controla muzica și redările media. Cea mai interesantă parte a tweet-ului spune că S Pen va avea de asemenea o funcție legată de Bluetooth, care nu are nimic de-a face cu accesoriul de până acuma când era folosit doar ca stylus. În cazul în care acest zvon se confirmă, ne putem aștepta la un S Pen mai gros pentru Galaxy Note 9, deoarece va trebui să fie alimentat de o baterie.
Prin gama de îmbunătățiri aduse lui Note 9, acesta ar trebui să depășească pe Galaxy S9. De asemenea, ne așteptăm la o autonomie foarte mare, mai mare ca Galaxy Note 8, datorită unei baterii mari de 4.000 mAh. Pe de altă parte, nu va exista o schimbare mare în ceea ce privește încărcarea rapidă. Galaxy Note 9 va beneficia de aceeași tehnologie de încărcare rapidă aflată pe Galaxy S7 și pe toate celelalte smartphone-uri high-end de la Samsung, lansate după S7. Se așteaptă o durată de viață a bateriei de 2 zile.
Conform unei foi de certificare publicate pe Weibo, Note 9 nu va beneficia de o nouă tehnologie rapidă de încărcare. Telefonul smartphone va avea un încărcător de 10W care face trimitere la încărcătorul EP-TA200. Se bazează pe Quick Charge 2.0, chiar dacă versiunea 4.0 este prezentă pe tot mai multe smartphone-uri. Ar fi fost de așteptat, prin urmare, o actualizare a încărcării rapide, astfel încât încărcarea completă să dureze mai puțin decât înainte.
Vom ști mai multe pe 9 august, data lansării lui Samsung Galaxy Note 9.