Samsung vrea să poți verifica dacă bateria telefonului este originală

22
baterie originală
Sursă foto: GSMArena

Când cumpărăm un telefon nou, dincolo de procesor, camere sau alte specificații, capacitatea bateriei și durata ei de viață ne înteresează foarte mult. Chiar dacă în ultimul timp bateriile au o durată de viață tot mai lungă, niciodată nu vom fi mulțumiți de de ele. Vrem tot mai mult. Mai intră aici și schimbarea bateriei, dar una originală este întotdeauna de preferat. De obicei, îți poți da seama când bateria telefonului tău Galaxy trebuie schimbată.

Dar, când schimbi baterie telefonului, de obicei vrei una originală Samsung. Ceea ce nu poți spune cu ușurință este dacă bateria de schimb este într-adevăr fabricată de Samsung. Dacă nu vizitezi un centru de service autorizat, în mare parte te bazezi pe cuvântul celui care o vinde.

Acest lucru s-ar putea schimba în cazul telefoanelor Samsung Galaxy, potrivit SammyGuru. Compania se pare că analizează posibilitatea de a instala cipuri de autentificare în baterii. Astfel utilizatorii telefoanelor Galaxy vor avea o modalitate de a ști că bateria din interiorul telefonului lor este autentică.

Planul avut în vedere de Samsung este de a introduce tehnologia mai întâi pe anumite telefoane Galaxy entry-leven și mid-range. Seria Galaxy A este așteptată să fie printre primele care vor primi baterii cu astfel de cipuri. Cu toate acestea, compania Samsung nu a confirmat ce modele specifice vor fi primele cu astfel de cipuri.

Cipul ar oferi practic bateriei propria identitate pe care telefonul ar putea-o recunoaște. Dacă ați înlocuit bateria, acest lucru ar putea face posibilă verificarea dacă noua piesă este o componentă oficială Samsung în loc de una din surse terțe, de multe ori dubioase.

Acest lucru este util în special deoarece bateriile nu sunt tocmai o componentă cu care vrei să te joci. O piesă de schimb, în acest caz bateria telefonului, poate părea perfect normală din exterior. Numai că, nu există o modalitate evidentă pentru un utilizator obișnuit de a-i verifica originea sau specificațiile.

Se pare că Samsung intenționează să utilizeze tehnologia la scară destul de largă. Mai multe informații, din surse media sud-coreene, susțin că aproximativ 50 de milioane de dispozitive ar putea primi baterii cu cipuri de autentificare anul viitor.

Cipurile ar putea oferi, de asemenea, informații utile după ce o baterie ajunge la sfârșitul duratei sale de viață. Rapoartele sugerează că datele ar putea ajuta reciclatorii să identifice bateria și să stabilească cum ar trebui gestionată. Acest lucru ar putea face procesul de reciclare mai eficient. Când a fost întrebată despre tehnologia raportată, compania a declarat că nu poate confirma direcția de dezvoltare pentru produsele sale de generație următoare.

Compania Apple folosește deja tehnologia de verificare a bateriei pe iPhone-uri. Deci, ideea de bază nu este așa de neobișnuită. Ceea ce contează pentru utilizatorii Samsung este dacă implementarea sa ajută pur și simplu la identificarea pieselor originale sau adaugă restricții cu privire la cine le poate înlocui.