Samsung locul unu în cota de piața la mașini de spălat în SUA

1020

Samsung Electronics a reușit să minimizeze pagubele provocate de măsurile de salvgardare impuse de guvernul SUA asupra mașinilor de spălat. Cel mai mare producător de aparate electrocasnice din lume, Samsung Electronics Co. este încă în grațiile consumatorilor din Statele Unite în ciuda tarifelor mai mari ale administrației Trump.

Potrivit datelor publicate de firma americană de cercetare a pieței Traqline, pe 29 octombrie, Samsung este pe primul loc la vânzările de mașini de spălat în SUA. Samsung are o cotă de piață de 19,1% în prima jumătate a acestui an. LG Electronics ocupă al doilea loc cu o cotă de 17,2%. De asemenea, gigantul tech sud-coreean este liderul vânzărilor de aparate de uz casnic în ultimii doi ani la rând. Aici Samsung conduce cu o cotă de piață de 19,4%. Potrivit BusinessKorea care transmite informația, LG este tot pe locul doi și pe piața aparatelor electrocasnice cu 16,7%.

Cele două companii sud-coreene coreene au fost alese de consumatorii din SUA, în ciuda tarifelor foarte mari pentru produsele lor. Spre deosebire de acestea, compania Whirlpool Corp. din SUA, care a forțat guvernul SUA să perceapă tarife de salvgardare, a suferit o scădere a profitului. Whirlpool a înregistrat un profit de de 210 milioane USD în al treilea trimestru al acestui an, în scădere cu 24% față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania a înregistrat o pierdere de 350 milioane USD până în trimestrul al treilea.

Calitatea, fiabilitatea și durabilitatea produselor Samsung își spune cuvântul și în SUA

Experți americani au declarat că o creștere a prețurilor materialelor a fost principala cauză a performanțelor slabe ale Whirlpool. Compania americană a avut o cotă de 15,7% la mașinile de spălat în prima jumătate a anului. În scădere față de 16,3% anul trecut. Cota de piața Whirlpool la aparatele de uz casnic a scăzut, de asemenea, de la 15,4% în 2017 la 14,5% anul acesta.

Măsura de salvgardare reprezintă o barieră comercială menită să reglementeze importurile prin creșterea tarifelor sau prin limitarea importurilor. Guvernul SUA a luat o măsură de salvgardare pentru mașinile de spălat rufe pe 7 februarie. Exportatorii de mașini de spălat sunt supuși unui tarif cu 50% mai mare, după vânzarea a 1,2 milioane de bucăți.

Samsung se străduiește să reducă la minimum pagubele produse de măsurile de salvgardare. Samsung a anunțat că-și va îmbunătăți cota de piață în SUA cu produse premium de mare capacitate și calitate. Produsele electrocasnice Samsung sunt renumite peste tot în lume pentru designul, calitatea, fiabilitatea și durabilitatea lor. Consumatorii din Statele Unite știu acest lucru iar clasarea companiei Samsung pe primul loc în preferințele lor spune totul.