Samsung DeX, Linux este acum disponibil pentru un computer complet!

1361

Samsung DeX, dispozitivul de transformare a lui Galaxy S8 / S8+ și Galaxy Note 8 în PC-uri a primit o nouă aplicație și poate utiliza Linux pentru a lucra ca un adevărat laptop. De fapt, telefoanele au acum acces la un sistem complet de operare pe calculator, care permite utilizatorilor să lucreze cu telefonul la fel ca pe un calculator.

Samsung DeX (Desktop Experience) a permis utilizatorilor să acceseze un desktop cu Windows 10 de pe telefoanele lor smartphone. Acum compania Samsung a lansat Linux pentru smartphone-urile Galaxy S8 și Note 8, pentru a veni cu un plus, cu noi capabilități și posibilități în folosirea telefoanelor ca un adevărat calculator. Samsung DeX este o stație compactă de andocare, iar împreună cu un mouse și o tastatură, poate fi utilizat foarte ușor pentru o experiență completă de desktop, controlat de un smartphone Samsung Galaxy S8 / S8+ și Galaxy Note 8.

Smartphone-urile noastre au devenit foarte puternice în ultimul timp. Astăzi, sunt oameni care încă mai folosesc modele mai vechi de calculatoare pentru a lucra sau pentru a naviga pe internet. Aceștea nu realizează că telefonul inteligent din buzunar este de fapt mult mai eficient decât vechiul laptop. Acum a venit timpul schimbării.

Recent prezentatul Huawei Mate 10 Pro, poate fi transformat și el într-un mic desktop PC. Se pare, conform informațiilor care circulă în mediul online, că acest lucru va deveni o caracteristică a viitoarelor smartphone-uri high-end.

Linux este o familie de sisteme de operare de tip Unix, care pot fi instalate pe o varietate largă de hardware, începând cu telefoane mobile, tablete, console video și calculatoare personale până la supercomputere. Sistemul de operare Unix a fost conceput și implementat în 1969 la Bell Laboratories AT & T din Statele Unite. Linux a fost dezvoltat inițial pentru microprocesorul Intel 386.

Dar cel care a inițiat și lansat această tendință este nimeni altul decât Samsung, prin Samsung DeX, un mic suport, care poate transforma Galaxy S8, Galaxy S8+ și Galaxy Note 8 într-un desktop în toată regula.

Noua aplicație numită „Linux pe Galaxy“, al cărui titlu spune totul, a fost lansată la Samsung Developer Conference 2017 din San Francisco și vă permite să utilizați sistemul de operare Linux în combinație cu DeX. Scopul declarat este foarte simplu: mai multe posibilități de lucru în timpul călătoriei. Cu toate acestea, sosirea lui Linux – un sistem de operare pentru desktop complet, aduce multe aplicații și este potrivit pentru majoritatea sarcinilor de birou.

Potențialul lui Samsung DeX, cu această aplicație, a crescut de peste zece ori.

SURSĂPhoneAndroid