Samsung Galaxy A51 este la vânzare în mai multe țări din Europa și în România

1198
Sursa Foto: Andrew Martonik / Android Central

Smartphone-ul mid-range Samsung Galaxy A51 este acum disponibil pentru a fi achiziționat pe mai multe piețe din Europa. Telefonul pornește de la 340 euro pe multe piețe europene, ajungând până la 410 € pentru versiunea de 6GB / 128GB. Samsung Galaxy A51 a fost lansat oficial luna trecută, alături de Galaxy A71.

Excelentul telefon Samsung Galaxy A51, lansat cu doar câteva săptămâni în urmă, a fost lansat acum în Europa. În Marea Britanie, smartphone-ul de gamă medie va fi disponibil pentru a fi achiziționat începând cu 7 februarie. Mai multe țări din Europa au anunțat că va fi la vânzare și probabil vânzările se vor extinde în toată zona. Samsung Galaxy A51, Dual SIM, cu 4GB de RAM și 128GB în culoarea Prism Blue este prezent și în România, listat pe site-ul eMag.

Galaxy A51 cu specificații excelente este disponibil în Europa

Conform AndroidCentral, Galaxy A51 pornește de la 340 € pe mai multe piețe europene, inclusiv în Franța. Versiunea de 6GB RAM a telefonului, care include stocare de 128 GB, are un preț de 410 €. În ceea ce privește culorile, Galaxy A51 este disponibil în Europa în negru, albastru sau alb. În Marea Britanie, Galaxy A51 este la vânzare cu amănuntul pentru 329 lire sterline. Samsung Galaxy A71, pe de altă parte, va costa 419 lire sterline în Marea Britanie.

Galaxy A51 vine cu un preț ușor mai mare în Olanda, poate fi cumpărat la un preț de 350 €. În Bulgaria are un preț de 430 € pentru varianta de 6GB + 128GB. Cea mai bună ofertă pentru Samsung Galaxy A51 este în Ucraina, unde telefonul costă 9.499 UAH – Hrivna (350 € pentru opțiunea de 6GB + 128GB).

Hrivna sau Grivna este moneda națională a Ucrainei din 2 septembrie 1996, în locul rublei din perioada sovietică. Este numită după o măsură de greutate folosită în Kievul medieval. Cuvântul Hrivna a fost folosit și pentru pentru a descrie lingouri de argint sau aur de o anumită greutate.

Parte a seriei Galaxy A (2020), Samsung Galaxy A51 este dotat cu un ecran mare Full HD+ Super AMOLED de 6,5 inch. Are un decupaj central pentru camera frontală și un raport de aspect 20: 9. Puteți vedea pe pagina noastră din iLoveSamsung toate specificațiile lui Galaxy A51 și Galaxy A71.

Samsung Galaxy A51 este alimentat de chipset-ul Exynos 9611 și are un impresionant modul quad-camera la spate. Camera principală are 48MP și iese din cutie cu Android 10 și One UI 2.0. De asemenea, are un senzor optic pentru amprente in-display, o cameră selfie de 32MP și o baterie de 4.000mAh cu încărcare rapidă de 15W.