Samsung va înlocui ambalajele din plastic cu materiale durabile

1265

Samsung Electronics a anunțat că va începe să ia măsuri în acest an pentru a înlocui materialele pentru ambalajele din plastic cu hârtie și alte materiale ecologice. Începând cu prima jumătate a anului 2019, ambalajele utilizate în prezent pentru produsele și accesoriile Samsung vor fi înlocuite. De la telefoane mobile și tablete la electrocasnice, ambalajele vor fi înlocuite cu alte materiale durabile, dar ecologice. Conform NewsSamsung, în cea mai mare partea acestea vor fi materiale plastice reciclate, hârtie bio sau reciclată.

Pentru a reînnoi ambalajul produselor, Samsung Electronics a format o nouă echipă de lucru. Aceasta se va ocupa de proiectarea și dezvoltarea, achiziționarea, marketingul și controlul calității pentru noile ambalaje.

Pungile pentru produse vor fi din materiale bio

Pentru telefoanele mobile, tablete și produse portabile, Samsung va înlocui materialele plastice utilizate pentru carcase cu unele din celuloză. Pungile în care vor fi ambalate aceste produse și accesorii vor fi din materiale ecologice. Samsung va schimba și designul încărcătorului telefonului, schimbând exteriorul lucios cu o finisare mată. Va elimina în acest fel filmele de protecție din plastic, reducând utilizarea materialelor plastice.

Pungile de plastic folosite pentru a proteja suprafața la gamele de aparate electrocasnice, cum ar fi televizoarele, frigiderele, aparatele de aer condiționat și mașinile de spălat, precum și alte aparate de bucătărie, vor fi înlocuite. Acestea vor fi pungi care conțin materiale reciclate și bio-plastice, combustibili fosili cum ar fi amidonul sau trestia de zahăr.

Forest Stewardship Council (FSC) este o organizație internațională non-profit, înființată în 1993 pentru a promova și gestiona responsabil pădurile. Are sediul la Bonn în Germania. FSC face acest lucru prin stabilirea de standarde privind produsele forestiere. FSC certifică și etichetează aceste produse ca fiind ecologice, indiferent de locația lor geografică.

În ceea ce privește hârtia, Samsung va folosi numai materiale certificate de organizații mondiale de mediu. Printra aceste organizații se află Forest Stewardship Council din Germania sau Programme for the Endorsement of Forest Certification din Elveția. Sustainable Forestry Initiative din SUA este o altă organizație care va certifica aceste materiale.

Samsung Electronics intensifică abordarea problemelor de mediu ale societății, cum ar fi deșeurile de plastic„. A declarat Gyeong-bin Jeon, șeful Centrului Global pentru Satisfacția Clienților Samsung. „Ne angajăm să reciclam resursele și să minimizăm poluarea provenită din produsele noastre. Vom adopta materiale mai durabile din punct de vedere al mediului, chiar dacă aceasta înseamnă o creștere a costurilor”.

În conformitate cu politica economică a companiei, Samsung a stabilit un plan de implementare pentru a utiliza doar materiale de ambalaj din hârtie certificată până anul viitor. Până în 2030, Samsung intenționează să utilizeze 500 mii tone de plastic reciclat și să colecteze 7,5 milioane de tone de produse aruncate.