Acasă Stiri Samsung colaborează cu Kvadrat pentru carcase la Galaxy S21+

Samsung colaborează cu Kvadrat pentru carcase la Galaxy S21+

Într-un efort binevenit pentru a deveni mai ecologic, Samsung a încheiat din nou un parteneriat cu Kvadrat. Aceasta este companie daneză de textile fondată în 1986 care produce materiale durabile. Cam în aceeași perioadă a anului trecut, cele două companii s-au asociat pentru a crea mai multe modele de carcase ecologice foarte elegante pentru Galaxy S20+. Acum același lucru se întâmplă pentru noul model Samsung Galaxy S21+.

Kvadrat (care înseamnă „pătrat” în daneză) este un producător și furnizor de textile și produse conexe pentru arhitecți, designeri și consumatori privați din Europa și din întreaga lume. Kvadrat dezvoltă, de asemenea, materiale acustice absorbante pentru a elimina ecoul din clădirile mari și din spațiile deschise.

Carcase Kvadrat rezistente la șocuri pentru Galaxy S21+

Partea solidă interioară, rezistentă la șocuri, a carcasei este certificată de UL (Underwriters Laboratories) o companie de certificare a siguranței. Carcasele au un conținut reciclat de minim 20%, conform Samsung. Stratul exterior moale din fire de poliester este realizat în întregime din plastic topit și remodelat 100% post-consum. Aceste fire sunt apoi folosite la țeserea acestui material. Un fapt impresionant și inedit: o singură sticlă de plastic de 500 ml produce fire suficiente pentru două huse de telefon!

Această metodă de reciclare favorabilă viitorului ajută la eliminarea depozitelor de deșeuri de sticle de polietilen tereftalat (PET). În acest fel se reduc emisiile de dioxid de carbon, conform PhoneArena. Astfel, cumpărătorii care achiziționează aceste huse speciale pentru telefon, contribuie activ la reducerea poluării cu plastic. Comparativ cu metodele de producție convenționale de poliester, firele reciclate ale companiei Kvadrat sunt fabricate printr-un proces care consumă mai puțină energie.

Materialele Kvadrat sunt utilizate în arhitectura clădirilor The Gherkin (Londra), Muzeul de Artă Modernă (New York) și Sala de Concerte Walt Disney (Los Angeles). Reichstag (Berlin), Opera din Copenhaga și Opera din Oslo, folosesc materiale produse de Kvardat.

Carcasele de anul trecut au prezentat materialul Revive al lui Kvadrat. Anul acesta același material este oferit în nuanțe exclusiviste de Violet și Mint Grey. Deocamdată nu știm nimic despre disponibilitatea acestor huse Kvadrat. Este posibil ca aceste huse Kvadrat pentru Samsung Galaxy S21+ să fie disponibile doar pe anumite piețe.

Stiri

Smartphone-ul dvs. probabil vă spionează – iată cum să verificați

Aveți grijă la ceea ce discutați în când smartphone-ul este aproape deoarece asistentul dvs. virtual trage cu urechea la conversații. Sigur că...

Galaxy Z Fold 3, fără Exynos, dar cu Snapdragon 888 și o baterie mai mică

Vara se apropie și la fel și lansarea lui Samsung Galaxy Z Fold 3 și a lui Samsung Galaxy Z Flip 3....

Samsung rămâne nr. 1 pe piața smartphone-urilor la nivel global

Samsung și-a păstrat locul unu în lume pe piața smartphone-urilor în primul trimestru din acest an. Un lucru de demn de remarcat...

Samsung SmartThings: un control îmbunătățit asupra dispozitivelor Galaxy

Samsung Electronics Co. a anunțat că ecosistemul său lansat recent, SmartThings Find, continuă să crească rapid. În acest moment cuprinde peste 70...

Capacitatea bateriei pe Samsung Galaxy Z Fold 3 dezvăluită de 3C

Recent publicația sud-coreeană The Elec a scris că Samsung Galaxy Z Fold 3 va sosi cu un ecran interior mai mic. De...

Samsung Galaxy Z Fold 3 și Galaxy Z Flip 3 posibil cu certificare IP!

Durabilitatea rămâne o preocupare pentru smartphone-urile pliabile, iar Samsung ține cont de acest lucru cu fiecare nouă generație. Samsung Galaxy Z Flip...

Samsung Galaxy F52 5G a fost certificat de Bluetooth SIG

Samsung a început să lanseze mai multe smartphone-uri 5G și din gama Galaxy M. Dar, compania nu se oprește aici, un nou...