Compania Interbrand a anunțat “Best Global Brands 2026” – „Cele mai bune mărci globale din 2026”. În acest top compania Samsung Electronics ocupă locul cinci pentru al șaptelea an consecutiv. Companiile americane Apple, Microsoft și Google sunt pe primele trei locuri. Samsung este singura compania cu sediul în Asia care își menține o poziție în top cinci.
Samsung Electronics a anunțat astăzi că Interbrand, o firmă globală de consultanță în domeniul mărcilor, a clasat compania pe locul cinci în lista sa anuală „Cele mai bune mărci globale” pentru al șaptelea an consecutiv. Câștigurile record și experiențele extinse în domeniul inteligenței artificiale conduc la recunoaștere, potrivit SamsungNewsroom.
“Best Global Brands 2026” – Samsung pe locul cinci
Samsung Electronics a fost clasată de Interbrand pe locul 5 în lista sa anuală „Cele mai bune mărci globale” pentru al șaptelea an consecutiv. În acest an compania Samsung are o valoare a mărcii de 105,2 miliarde de dolari. Samsung este singura companie din Asia în top cinci la nivel global în fiecare an din 2020 până acum.
Evaluarea companiei Interbrand a reflectat:
- Câștiguri record, determinate de investiții concentrate în semiconductori pentru AI,
- Competitivitate mai puternică în domeniul Ai în Divizia Device eXperience (DX),
- Strategie de brand centrată pe client, în cadrul abordării „One Samsung”.
Divizia Device Solutions (DS) a continuat să crească prin creșterea ofertei de produse de memorie de înaltă valoare pentru a satisface cererea tot mai mare de inteligență artificială. De asemenea, și-a menținut poziția de lider tehnologic prin prima producție în masă și livrare comercială de HBM4 din industrie.
Divizia Device eXperience (DX) aduce un confort sporit în viața de zi cu zi a oamenilor prin experiențe personalizate de inteligență artificială și conectivitate în toate produsele sale, inclusiv dispozitive mobile, televizoare și electrocasnice.
Anul acesta, Samsung a lansat Galaxy Z Fold 8, un telefon pliabil Galaxy de a opta generație. Este un telefon cu un nou factor de formă și un raport de aspect al ecranului de 4:3 care redefinește categoria pliabilității. Designul a rezonat puternic cu consumatorii mai tineri, lărgind în același timp atractivitatea dispozitivului de-a lungul generațiilor.

Fiind una dintre cele mai longevive firme de consultanță în branding, Interbrand evaluează anual valoarea mărcii printr-o analiză cuprinzătoare a performanței și perspectivelor financiare ale unei companii, a influenței mărcii asupra deciziilor de cumpărare și a competitivității acesteia. Evaluarea ia în considerare strategia, empatia, diferențierea, implicarea clienților, consecvența și încrederea.

