Un rege greu de detronat: Samsung tot pe primul loc și în Q2 2025

424
S25 series
Sursă foto: Samsung

Un lucru ce face parte din obișnuință am aflat ieri despre compania Samsung. Gigantul tech coreean a reușit să depășească concurența în vânzările de smartphone-uri din Q2 2025. Chiar dacă nu mult, în ultimul trimestru din acest an livrările globale de telefoane au crescut. Un studiu de piață realizat de IDC relevă că Samsung este greu de detronat din poziția de rege al smartphone-urilor, iar compania Vivo a avut o performanță destul de bună, reușind să crească cu aproape 5% față de anul precedent.

Samsung a reușit să își mărească cota de piață a smartphone-urilor de la an la an, conform datelor International Data Corporation (IDC) pentru Q2 2025. Studiul de piață respectiv arată, de asemenea, că în trimestrul doi din 2025 au fost livrate mai multe smartphone-uri decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Samsung a vândut majoritatea smartphone-urilor în Q2 2025, iar livrările de smartphone-uri au crescut în volum la nivel mondial. 295,2 milioane de smartphone-uri au fost livrate în al doilea trimestru al acestui an, potrivit IDC citată de AndroidHeadlines. În perioada care include aprilie, mai și iunie, dar anul trecut, au fost livrate 292,2 milioane de smartphone-uri.

IDC a dezvăluit primii 5 producători de smartphone-uri. Samsung se află pe primul loc cu 58 de milioane de livrări, compania deținând 19,7% din piață. Aceasta reprezintă o creștere de 7,9% față de aceeași perioadă a anului precedent. Noile modele Galaxy A36 și Galaxy A56 lansate recent au fost factori cheie de creștere pentru brand.

Apple se află pe locul al doilea, cu 46,4 milioane de smartphone-uri vândute, compania deținând 15,7% din piață. Livrările Apple au crescut față de aceeași perioadă a anului trecut, cu 1,5%. Așadar, creșterea Samsung este considerabil mai mare. Xiaomi se află pe locul trei. Compania chineză a vândut 42,5 milioane de smartphone-uri pentru o cotă de piață de 14,4% din piață.

Vivo, fondată în 2009, este o companie multinațională chineză de tehnologie care proiectează și dezvoltă smartphone-uri, accesorii pentru smartphone-uri, software și servicii online. A intrat pe piața smartphone-urilor din anul 2011.

Locul patru a fost ocupat de Vivo, cu livrări de 27,1 milioane de smartphone-uri în Q2 2025. Vivo a avut o cotă de piață de 9,2%. Vivo a crescut cu 4,8% față de anul precedent. Transsion, compania-mamă a TECNO, închide lista primelor 5. A reușit să livreze 25,1 milioane de smartphone-uri, deținând astfel 8,5% din piață. Este singura companie din top 5 care are rezultate mai slabe anul acesta decât anul trecut.

Sursă foto: IDC Q2 2025 via AndroidHeadlines

Toate celelalte companii au livrat la un loc 96,1 milioane de telefoane, ceea ce reprezintă 32,6% din cota totală de piață. Asta înseamnă că au livrat cu 3,1% mai puține telefoane decât în urmă cu un an. Cu alte cuvinte, Samsung și Apple au livrat mai multe dispozitive decât toate companiile de sub locul cinci la un loc.