Samsung ar putea renunța la procesoarele Exynos în telefoanele sale

244
Samsung ar putea renunta la procesoarele Exynos in telefoanele sale
Sursă foto: via SamMobile

Tot ce ține de afacerea cu smartphone-uri la compania Samsung este gestionată de divizia Mobile eXperience (MX) a companiei. În același timp, procesoarele Samsung Exynos sunt proiectate de Samsung System LSI, o divizie complet diferită. Acum sunt informații că divizia Samsung Mobile eXperience a format o echipă complet nouă pentru proiectarea și dezvoltarea propriilor cipuri. Asta înseamnă că s-ar putea ca Samsung să nu mai folosească cip-urile Exynos de la System LSI în viitor.

Potrivit ziarului sud-coreean The Elec, citat de SamMobile, Samsung MX a format o nouă echipă pentru a dezvolta procesoare pentru smartphone-uri. Aparent, aceasta a fost creată astfel încât echipa de dezvoltare a smartphone-urilor să-și poată proiecta propriile procesoare, mai degrabă decât să se bazeze pe System LSI pentru ele.

Samsung ar putea renunța la procesoarele Exynos pentru telefoane

Noua echipă va fi condusă de Won-Joon Choi, vicepreședinte executiv la Samsung Electronics. La începutul acestei luni, el a fost numit și șeful echipei R&D și al echipei de strategie tehnologică la Samsung MX. Înainte de a se alătura Samsung în 2016, Choi a lucrat la Qualcomm și este cunoscut ca expert în cipuri wireless.

Dar de ce divizia de afaceri cu smartphone-uri și-a format propria echipă de dezvoltare a cipurilor? Nu este mulțumit de procesoarele furnizate de System LSI? Ei bine, cu siguranță asta pare să fie cazul. Aparent, echipa Samsung MX a fost nemulțumită de performanța slabă a procesoarelor proprii din ultimii ani. Cel puțin, acesta a fost motivul care a dus la formarea propriei echipe. Sunt informații că Samsung System LSI ar putea face cipuri Exynos doar pentru automobile în viitor.

Exynos, numit inițial Hummingbird, este o serie de procesoare dezvoltate de Samsung System LSI și fabricate de Samsung Foundry. Primul procesor a fost Exynos 4210 (în 2011), aflat în smartphone-ul Samsung Galaxy S II.

De obicei, Samsung lansează majoritatea smartphone-urilor sale emblematice în două variante, cu procesor Exynos sau Qualcomm. În trecut, variantele alimentate cu Qualcomm au avut performanțe mai rapide, au gestionat temperatura mai bine, eficiență energetică mai mare și o durată de viață mai lungă a bateriei în comparație cu modelele echipate cu cipuri Exynos.

Aceasta o veste bună pentru utilizatorii de telefoane Galaxy

Oamenii care locuiesc în țările în care Samsung lansează versiunile Exynos ale telefoanelor sale s-au plâns întotdeauna că obțin performanțe inferioare. Nu trebuie să uităm că aceștia plătesc aceeași sumă de bani pentru un telefon Galaxy, uneori mai mare în Europa. Din aceste motive, Samsung a decis să folosească exclusiv Snapdragon 8 Gen 2 în seria Galaxy S23 din întreaga lume.

Dar pentru Samsung, aprovizionarea cu procesoare de la alte mărci, Qualcomm sau MediaTek, costă mai mulți bani. Ne gândim aici la faptul că Samsung are capacitatea de a-și proiecta și fabrica propriile procesoare. Cu toate acestea, divizia System LSI nu furnizează cip-seturi la nivelul Qualcomm, de exemplu. Se pare că acesta este motivul pentru care divizia Samsung MX a decis să-și formeze propria echipă pentru cip-seturi. Primul procesor personalizat conceput de această echipă pentru telefoanele Galaxy ar putea debuta în 2025 în seria Galaxy S25.

Dacă procesoarele pe care le dezvoltă divizia de smartphone-uri a Samsung vor continua să folosească brandul Exynos, încă nu știm. Este posibil ca Samsung să folosească numele Exynos și în viitor pentru noile procesoare, dar cu o altă numerotare după nume. În același timp, este posibil ca Samsung să renunțe la acest nume. Cu toate acestea, nimic nu este cert sau oficial până când Samsung va veni cu o declarație oficială.