Indicele de satisfacție JD Power din SUA include șase electrocasnice Samsung

16
Electrocasnice Samsung
Sursă foto: Seoul Economic Daily

Samsung și-a dovedit încă o dată dominația pe piața electrocasnicelor din Statele Unite. Gigantul high-tech sud-coreean a ocupat primul loc în studiul JD Power 2026 privind satisfacția clienților față de electrocasnice din SUA. JD Power efectuează sondaje de piață și studii de cercetare în rândul consumatorilor care măsoară calitatea produselor, satisfacția clienților și comportamentul cumpărătorilor.

Câștigând mai multe premii pentru electrocasnice decât orice altă marcă, Samsung s-a clasat pe primul loc în ceea ce privește satisfacția clienților în șase categorii principale de produse din Statele Unite. Sunt incluse aici diferite tipuri de frigidere, uscătoare de rufe, malini de spălat, aragaze sau cuptoare cu microunde. Vă reamintim că în 2025 Samsung a fost aleasă „cea mai iubită marcă de electrocasnice” din Australia.

Studiul JD Power din 2026 a evaluat feedback-ul primit de la peste 28.411 clienți care au achiziționat electrocasnice în ultimul an, potrivit SammyFans. Evaluările au fost calculate pe o scală de 1.000 de puncte pentru șapte dimensiuni operaționale cheie:

  • Durabilitate,
  • Performanţă,
  • Caracteristici și setări,
  • Ușurință în utilizare,
  • Stil și aspect,
  • Valoare dată / Preț plătit,
  • Nivel de încredere.

Michael McDermott, vicepreședinte executiv al diviziei de electronice de larg consum de la Samsung America, a subliniat că fiecare inovație începe cu feedback-ul clienților, ceea ce face ca această recunoaștere susținută de utilizatori să fie deosebit de semnificativă pentru brand.

Iată cele șase categorii Samsung de electrocasnice:

  • Frigidere cu congelator vertical. Au obținut locul 1 în ceea ce privește satisfacția clienților pentru al doilea an consecutiv. Aceste frigidere au obținut note maxime în toate cele șapte dimensiuni evaluate.
  • Frigidere cu uși franceze. Sunt frigidere de top în ceea ce privește performanța, caracteristicile și setările, ușurința în utilizare, stilul și aspectul și valoarea raportată la prețul plătit.
  • Frigidere side-by-side. Clasate pe primul loc în ceea ce privește durabilitatea, caracteristicile și setările, ușurința în utilizare, raportul calitate-preț și nivelul de încredere.
  • Uscătoare de rufe. Au obținut cele mai bune evaluări în toate cele șapte dimensiuni ale studiului.
  • Mașini de spălat vase. Au obținut premii de top la Performanță, Caracteristici și Setări și Valoare raportată la prețul plătit.
  • Cuptoare cu microunde cu aragaz. Au ocupat primul loc la capitolul Durabilitate, Performanță, Caracteristici și Setări, Stil și Aspect.

Percepția utilizatorilor americani despre electrocasnicelor Samsung este în general bună în clasamentele oficiale. Satisfacția și vânzările plasează Samsung în top, dar sunt și utilizatori care reclama probleme legate de reparații și longevitatea tehnică.