Am trecut de mijlocul lunii noiembrie și Samsung aduce în sfârșit cea mai recentă actualizare de securitate pentru flagship-urile sale din 2025, Galaxy S25, Galaxy S25+ și S25 Ultra. Actualizarea de securitate Samsung din noiembrie 2025 rezolvă 34 de probleme la seria Galaxy S25. Patch-ul rezolvă 25 de probleme din partea Google, iar 9 sunt specifice modelelor Galaxy și sunt rezolvate de Samsung.
Potrivit colegilor noștri de la site-ul SammyFans, actualizarea are o dimensiune de aproximativ 531,39MB și conține versiunea de firmware S93xNKSS7BYK5. În prezent, actualizarea a fost lansată în Coreea de Sud, iar extinderea globală ar dura ceva timp, deoarece implementarea este secvențială. Totuși, credem că în câteva zile va ajunge și în Europa și România. Galaxy S25 Ultra și Galaxy S25 sunt în top 10 cele mai bune telefoane Samsung din acest an, top realizat de I❤️Samsung.
Actualizarea din noiembrie lansată pentru seria Galaxy S25
Actualizările lunare de securitate nu aduc de obicei funcții noi și modificări ale interfeței utilizatorului. Totuși, actualizările de securitate sunt esențiale pentru telefoanele Android. Așadar, imediat ce dispozitivul primește un nou patch de securitate, nu așteptați și instalați imediat cea mai nouă actualizare de securitate.
În septembrie, Samsung a lansat actualizarea majoră One UI 8. Aceasta a adus o mulțime de funcții noi și instrumente îmbunătățite de inteligență artificială pentru Galaxy. Compania lucrează acum la următoarea actualizare majoră, interfața One UI 8.5, programată pentru lansare în trimestrul 2 al anului 2025. Va sosi cu seria Galaxy S26.
Noul software One UI 8.5 și Android 16 aduc un nou design pentru aplicațiile telefoanelor Samsung. De asemenea, au fost aplicate numeroase modificări diverselor aspecte ale interfeței. Utilizatorii Galaxy vor primi și noi funcții de personalizare, dar și animații mai fluide.
Seria Galaxy S25 a fost lansată în februarie 2025 și va primi șapte ani de actualizări Android și de securitate. Aceasta înseamnă că va fi eligibilă pentru șapte generații de actualizări Android și de securitate, va primi inclusiv Android 22.
De obicei notificarea de actualizare apare puțin cam târziu. Cu toate acestea, puteți accelera procesul și manual. Navigați prin Setări -> Actualizare software -> Descărcare și instalare. Apoi apăsați Instalați acum. Acest proces este universal pentru toate dispozitivele Samsung Galaxy.
Link-urile de pe I❤️Samsung vă duc direct la furnizor. Este posibil să primim un mic comision pentru achizițiile făcute folosind link-urile de pe site-ul nostru. Nimic nu se schimbă ca preț pentru tine.

