Seria Galaxy S25 cu un procesor incredibil nu va avea adversar în 2025

81
Seria Galaxy S25
Sursă foto: PhonAndroid

Procesorul Snapdragon 8 Gen 4 este următoarea evoluție a actualului Snapdragon 8 Gen 3. Cipul promite noi standarde pentru viteză și multitasking în smartphone-urile de ultimă generație. În același timp ARM se pregătește să lanseze nucleul Cortex-X5, care va fi la bordul Exynos 2500 ce va echipa seria Galaxy S25. Dar nucleul Cortex-X5 cu nume de cod BlackHawk este chiar mai bun ca performanță de bază decât Oryon în Snapdragon 8 Gen 4 și cipul Apple A17 Pro în prezent în iPhone 15 Pro și Pro Max.

Qualcomm va lansa pe Snapdragon 8 Gen 4 în 2024 pentru prima dată cu nuclee Oryon, potrivit PhonAndroid. Acestea sunt special concepute de către compania Qualcomm pentru a îmbunătăți eficiența energetică și performanța viitoarelor dispozitive. Seria Galaxy S25 va avea la bord noul procesor Snapdragon 8 Gen 4, momentan nu știm dacă însoțit sau nu de For Galaxy.

ARM este cunoscut pentru arhitecturile sale pe care companii precum MediaTek și Samsung se bazează pentru a-și dezvolta propriile chipset-uri. Acum ARM se pregătește să lanseze nucleul Cortex-X5. Acesta nu este un procesor complet în sine, ci un nucleu CPU care va fi integrat în diferite procesoare, precum Exynos de la Samsung sau Dimensity 9400 de la MediaTek. „Miezul CPU” înseamnă că este unul dintre elementele centrale care procesează instrucțiunile într-un smartphone. Acesta din urmă influențează direct viteza și eficiența dispozitivului.

Cu nume de cod intern BlackHawk la ARM, despre Cortex-X5 se spune că se distinge prin performanța sa excelentă. Această capacitate de a îndeplini mai multe sarcini simultan fără a crește frecvența ceasului este esențială pentru eficiența energetică din mai multe motive.

BlackHawk este și un nume folosit de US Army. Sikorsky UH-60 Black Hawk este un elicopter militar utilitar al US Army intrat în dotare în 1979. Numele BlackHawk vine de la liderul de război al tribului Amerindian Sauk – Black Hawk.

În primul rând, menținând o frecvență stabilă de ceas în timp ce procesează informații, procesorul își maximizează eficiența fără a consuma mai multă energie. Acest lucru permite smartphone-urilor să ruleze aplicații solicitante fără consum mare al bateriei. În al doilea rând, această eficiență reduce căldura. Căldura generată de procesor poate reduce longevitatea componentelor interne și limita performanța generală.

Samsung are în vedere utilizarea lui Cortex-X5 – BlackHawk în Exynos 2500 pe anumite modele din seria Galaxy S25. BlackHawk va ajunge și în interiorul lui Dimensity 9400, următorul cip MediaTek pentru telefoanele emblematice. Astfel Dimensity 9400 ar putea fi mai rapid decât Snapdragon 8 Gen 4 și chiar decât puternicul Apple A17 Pro. Aceste integrări indică o recunoaștere a puterii brute a Cortex-X5, care excelează în performanță și în eficiența energetică.