Încă mai aflăm despre unele funcții care vin cu Android 15 și One UI 7 pe dispozitivele Galaxy. De exemplu, funcția Sleep Environment Report, parte a Samsung Health, va ajunge ajunge în curând pe dispozitivele Galaxy cu One UI 7. Noul instrument de urmărire a somnului de la Samsung va fi disponibil numai pe anumite dispozitive. Sleep Environment Report – Raportul privind mediul de somn va fi lansat până la sfârșitul lunii martie, dar numai pe dispozitivele cu Android 15 și interfața One UI 7.
Samsung a confirmat că funcția Sleep Environment Report a Samsung Health va fi lansată înainte de sfârșitul lunii martie. Funcția va urmări condițiile de somn, cum ar fi temperatura, umiditatea, nivelurile de CO2 și iluminarea, pentru a vă ajuta să vă optimizați odihna, potrivit AndroidAuthority. Se așteaptă ca mai multe dispozitive să primească actualizarea stabilă One UI 7 în aprilie.
Sleep Environment Report vine pe dispozitivele Galaxy
În timp ce urmărirea somnului devine o parte din ce în ce mai importantă a funcțiilor de sănătate portabile, Samsung se pregătește să lanseze cel mai recent instrument pentru a vă ajuta când dormiți. Compania a confirmat că funcția Sleep Environment Report pentru Samsung Health va fi lansată luna aceasta.
Inițial știam că funcția va fi disponibilă în prima jumătate a anului 2025. Cu toate acestea, un recent comunicat de presă Samsung a restrâns fereastra de lansare. Comunicatul oferă o perspectivă asupra modului în care ora de vară ne poate afecta somnul. În plus, am aflat că această actualizare a aplicației Samsung Health va fi disponibilă „mai târziu în această lună”.
Sleep Environment Report este conceput pentru a vă ajuta să analizați și să vă optimizați condițiile de somn prin urmărirea factorilor cheie de mediu. De exemplu: temperatura, umiditatea, nivelurile de CO2 și iluminarea. Caracteristica vă va permite să monitorizați aceste variabile și să faceți ajustări pentru o calitate mai bună a somnului.

Utilizatorii Samsung Health cu dispozitive care rulează Android 15 și One UI 7 vor fi primii care vor primi această funcție. Diferite telefoane Samsung, cum ar fi seria Galaxy S24, vor primi actualizarea stabilă One UI 7 începând cu luna aprilie. Raportul privind mediul de somn va necesita, de asemenea, o conexiune SmartThings.

