Samsung are în perspectivă un smartphone pliabil pentru 2018

1922

Vocea cea mai autorizată în acest domeniu de la Samsung, Koh Dong-jin a declarat că își dorește să lanseze anul viitor un smartphone pliabil sub brandul Galaxy Note.

Președintele departamentului de telefonie mobilă de la Samsung, Koh Dong-jin a declarat astăzi că Samsung își fixează ca obiectiv de perspectivă pentru anul 2018 lansarea unui smartphone cu un ecran pliabil. Dar el a spus că în prezent există mai multe obstacole pe care Samsung trebuie să le depășească, lăsând astfel loc pentru a amâna eventual lansarea unui astfel de smartphone, în cazul în care unele probleme tehnice legate de acest viitor telefon nu sunt rezolvate.

El nu a exemplificat ce probleme întâmpină Samsung în lansarea pe piață a acestui nou produs din gama Note. Analiștii din domeniul telefoniei mobile au declarat că producția unui telefon pliabil cu tehnologie de vârf și un corp subțire va necesita un timp mai îndelungat.

Când va lansa Samsung primul său telefon pliabil? A fost o întrebare pusă de mai multe ori în ultimul timp în acest domeniu de piață, deoarece Samsung a prezentat pentru prima dată un prototip de afișare flexibil numit Youm în 2013.

La CES 2013, Samsung a prezentat publicului două dispozitive mobile sub numele codificat „Youm”, care au încorporat tehnologia flexibilă de afișare AMOLED. Unul dintre conceptele „Youm” care include o margine curbată a ecranului folosită ca zonă secundară pentru notificări și comenzi rapide, a fost dezvoltată în Galaxy Note Edge lansat în 2014.

De cel puțin doi ani, au existat mai multe zvonuri că Samsung este aproape de a-și materializa primul smartphone care poate fi pliat.

Smartphone-ul pliabil Samsung este, de asemenea, de așteptat să includă asistentul personal Bixby.

Koh a mai spus că Samsung lucrează cu producătorul de sisteme automate Harman pentru a dezvolta un difuzor cu inteligență artificială pe care utilizatorii să-l poată folosi pentru a asculta muzică și pentru a efectua alte sarcini. Amazon și Google au deja difuzoare controlate vocal pe piață, în timp ce Homepod-ul Apple care va fi lansat în cursul acestui an se zvonește că are și el așa ceva.

Ca șef al afacerii de telefonie mobilă, pot spune că obiectivul nostru pentru lansare este anul viitor„, a declarat Koh reporterilor. „Când putem depăși anumite probleme tehnice, cu siguranță vom lansa produsul” a încheiat D.J.Koh. Am spicuit dintr-o conferință de presă sunținută de d-nul Koh.

Conferința de presă a Samsung a avut loc în țara de origine a companiei, Corea de Sud, pentru a prezenta mass-mediei phabletul Samsung Galaxy Note 8.

În Corea de Sud și în S.U.A., precomenzile au ajuns la niveluri record. Înainte de lansarea telefonului din Corea de Sud, vineri au fost deja rezervate pentru cumpărare peste 650.000 de unități. Acest lucru este impresionant având în vedere prețul lui Galaxy Note 8, care este de 1,1 milioane won, echivalentul a 970 USD în Corea de Sud și 930 USD în Statele Unite.

Președintele D.J.Koh a declarat că răspunsul pieței la apariția lui Galaxy Note 8 a depășit așteptările sale, chiar dacă prețul său a fost mai scump decât modelele anterioare și chiar dacă reputația mărcii Note a fost puțin pătată de problemele avute anul trecut de Galaxy Note 7.

VIAPhoneArena