Informațiile despre viitorul smartwatch Samsung Gear S4 sunt tot mai intense, cele mai recente susținând că Gear S4, codificat cu numele Galileo, este dezvoltat în Statele Unite și va veni în două dimensiuni. Compania sud-coreeană a depus cu puțin timp în urmă cerere de marcă pentru numele „Galaxy Watch” și „Galaxy Fit” la Oficiul pentru Brevete și Mărci din Statele Unite. Acest lucru ar putea sugera o schimbare a numelui de brand pentru viitoarele smartwatch-uri Samsung și pentru trackerele de fitness.
O nouă știre, provenită de la Ice Universe (@universeice), susține că Samsung lucrează la un smartwatch alimentat de sistemul de operare Google Wear. Acest lucru ar fi un precedent în istoria dispozitivelor wearables Samsung, care au fost în mod tradițional bazate pe sistemul de operare Tizen. A făcut excepție de la această regulă Samsung Gear Live 2014, care a rulat pe Android Wear și originalul Samsung Galaxy Gear, care la început a rulat pe Android, dar a fost înlocuit cu sistemul de operare Tizen printr-o actualizare de firmware.
Informația a apărut pe site-ul de micro-blogging chinez Weibo și nu clarifică dacă Samsung intenționează să renunțe la sistemul de operare Tizen și dacă dorește să facă trecerea la sistemul de operare Google. Având în vedere popularitatea imensă de care se bucură dispozitivele portabile de la Samsung pare foarte puțin probabil ca firma sud-coreeană să întoarcă spatele sistemului său de casă Tizen și să adopte în întregime sistemul Google Wear.
Cu toate acestea, în postarea sa, Ice Universe susține că Samsung și Google lucrează la un nou „ceas emblematic Android Wear”, despre care se presupune că va fi lansat în a doua jumătate a anului 2018. Ice Universe continuă să susțină că viitorul smartwatch Samsung Gear S4, va adopta denumirea „Galaxy Watch”, așa cum au sugerat informațiile anterioare.
Știrile că Gear S4 ar putea fi lansat în două dimensiuni ne fac să ne gândim și la posibilitatea ca portabilul Samsung să fie lansat cu două opțiuni de sistem, oferind mai multe opțiuni potențialilor cumpărători. Un smartwatch Galaxy Watch echipat cu un sistem de operare Android ar fi mult mai puternic decât Gear S3 echipat în prezent cu sistemul Tizen și va crește, de asemenea, numărul și calitatea aplicațiilor. Samsung a făcut investiții considerabile în Tizen în ultimii câțiva ani, au fost permanent actualizări ale acestui sistem, astfel că nu are sens în acest moment ca Samsung să-l scoată de pe smartwatch-urile sale.
De asemenea, poate fi primul smartwatch Samsung după mai mulți ani, care rulează pe platforma Google Wear, o versiune a sistemului de operare mobil Google, care a fost denumită anterior Android Wear. În prezent nu există știri relevante despre Galaxy Watch, este posibil ca acest ceas inteligent să fie lansat împreună cu telefonul Samsung Galaxy Note 9 în a doua jumătate a anului.
Această informație ar trebui să o luăm totuși cu oarecare rezervă, dar dacă este adevărată, ar putea însemna că Samsung să rămână în continuare pe sistemul de operare Tizen la noul Samsung Galaxy Watch (Gear S4) și să lanseze un alt smartwatch cu sistemul de operare Google Wear.