Specificațiile lui Galaxy M40 apărute cu doar câteva zile înainte de lansare

823

Samsung Galaxy M40 va fi prezentat de gigantul tech peste câteva zile. Fișa tehnică a viitorului smartphone a apărut deja online cu câteva zile înainte de lansarea oficială. Noul M40 va fi lansat în India în data de 11 iunie. Nu se știau chiar toate detaliile tehnice despre acest smartphone din gama mid-range aparținând seriei de succes Galaxy M. Totuși, se pare că SamMobile a obținut toate detaliile despre viitorul smartphone Samsung.

Conform site-ului italian HDBlog noul Galaxy M40 va fi echipat cu un display Infinity-O Super AMOLED de 6,3 inch cu rezoluție FullHD+. Specific ecranului Infinity-O va fi o gaură frontală dedicată camerei din față. La interior găsim un procesor Qualcomm Snapdragon 675 cu 6GB de memorie RAM și 128GB de memorie internă. O baterie onorabilă de 3.500mAh va furniza curentul necesar pentru funcționare.

Galaxy M40 cu triple-camera la spate și frontal una de 16MP

În departamentul foto Galaxy M40 are o cameră frontală de 16MP, în timp ce pe partea din spate are triple-camera. Există acolo o cameră principală de 32MP, însoțită de una cu ultra-unghi larg de 8MP și o cameră telefoto de 5MP. Evident, sistemul de operare se va baza pe Android 9 Pie însoțit de interfața clasică One UI. Este pentru prima dată când un telefon din seria Galaxy M va fi comercializat cu Android 9 Pie ca standard.

SamMobile afirmă că Galaxy M40 va fi oferit la prețul a 20.000 de rupii indiene sau 256 de euro la cursul de schimb actual. Aceasta este, fără îndoială, o poziționare foarte agresivă care va face acest Galaxy M40 un produs deosebit de atractiv. Vă reamintim că seria Galaxy M este vândută exclusiv online, motiv pentru care Samsung este în măsură să ofere un preț în general mai mic decât produsele echivalente aparținând seriei Galaxy A.

Rupia indiană, este moneda oficială a Republicii India. India antică a fost una dintre cele mai vechi țări emitente de monede din lume. Rupia este numele comun pentru monedele aflate în circulație în India, Indonezia, Maldive, Mauritius, Nepal, Pakistan, Seychelles, Sri Lanka.

Afișaj Super AMOLED de 6,3 inch cu rezoluție FHD+ va avea 2340×1080 pixeli, cu o densitate a pixelilor de 409 ppi și un raport corp ecran de 85,71%. Memorie interna de 128GB este expandabilă cu ajutorul unui slot pentru microSD. Samsung Galaxy M40 are pentru încărcare un port USB tip C iar smartphone-ul are în dotare și o mufă audio de 3,5mm.

În India Samsung Galaxy M40 se va alătura celorlalte telefoane din seria Galaxy M. Samsung Galaxy M10, M20 și Galaxy M30 au avut un succes enorm în India și Samsung speră să se întâmple la fel cu M40.