Un viitor Samsung Galaxy Fold, are afișaj cu margini curbate

718
Sursa Foto: LetsGoDigital.org

Samsung Galaxy Fold nu este încă disponibil pe piață, dar gigantul tech caută noi variante pentru a proiecta un nou smartphone pliabil. În timp ce Huawei pare să lucreze pe un telefon pliabil Mate X cu ecranul la interior, Samsung pare să caute noi posibilități de amplasare a ecranului în exterior. De-a lungul anilor am întâlnit câteva exemple de astfel de modele pliabile de telefon, de data aceasta Samsung a depus un brevet pentru un telefon pliabil cu ecran cu margini curbate. Acest lucru aduce acestui smartphone pliabil un aspect tipic Samsung.

Brevetul Samsung Electronics a fost solicitat la sfârșitul anului 2017 la USPTO (Oficiul pentru Brevete și Mărci din SUA) și a fost publicat la 28 mai 2019. Brevetul este solicitat pentru: „Dispozitiv electronic pliabil, inclusiv afișaj flexibil„. Un smartphone pliabil Samsung este descris cu un design full-screen. Nu există margini laterale, camera se află pe ecran, într-o gaură. Posibil să fie viitorul Samsung Galaxy Fold 2.

Telefon pliabil Samsung cu ecran ce are marginile curbate

Viitorul smartphone pliabil Galaxy Fold are două carcase, care sunt ținute împreună prin intermediul unei balamale. Este utilizată o articulație specială, rotativă care trebuie să asigure un proces de pliere perfect. Balamaua se află în spatele dispozitivului și este încastrată parțial în carcasă.

Telefonul pliabil patentat de la Samsung are un ecran curbat de cea mai bună calitate și, este fără margini. După extindere, aveți la dispoziție un ecran de format mare gen tabletă. Ecranul flexibil este curbat pe ambele părți laterale. Dispozitivul are un ecran elegant, în genul celor văzute de ani de zile pe seria Galaxy S sau Galaxy Note. Când telefonul este pliat, aveți un ecran curbat pe o parte și o balama rotundă pe cealaltă parte. Acest smartphone Samsung Galaxy Fold arată deosebit de elegant.

USPTO – United States Patent and Trademark Office, este o agenție a Departamentului de Comerț al Statelor Unite. Din 2006 are sediul în Alexandria (Virginia). Directorul USPTO este și secretar de stat, este numit de președintele SUA și trebuie confirmat de Senat. Directorul USPTO este Andrei Iancu, născut la 2 aprilie 1968 în București, România.

Camera foto se află în partea superioară, în jumătatea stângă a ecranului, pe acest Galaxy Fold. Descrierea brevetului prevede în plus că sunt adăugate atât un bliț cât și un monitor de frecvență cardiacă. Aceasta nu este o cameră sub ecran! Tipul de cameră folosit este mai asemănător modelului aflat pe Samsung Galaxy S10.

Un difuzor și un senzor de lumină ambientală sunt amplasate pe partea superioară a dispozitivului mobil. În partea de jos, telefonul pliabil este prevăzut cu un microfon, precum și o conexiune pentru încărcător.

Posibil în viitorul apropiat telefoane Samsung fără butoane fizice

Din cauza ecranului curbat, pe partea laterală a dispozitivului nu este vizibilă nicio ramă. Unde sunt poziționate butoanele pornit / oprit și butoanele de volum, nu este clar. De asemenea, nu este vizibilă nicio conexiune de 3,5 mm pentru căști pe viitorul Galaxy Fold. Cu toate acestea, nu este un brevet de design, deci este posibil ca acestea să fie adăugate într-o etapă ulterioară a dezvoltării dispozitivului. Au fost zvonuri despre seria Galaxy Note 10, că va veni fără butoane fizice. Samsung a abandonat această variantă dar, este posibil ca în viitor telefoanele Samsung, inclusiv acest model brevetat, să vină fără butoane fizice.

Deocamdată Samsung Galaxy Fold nu este la vânzare, sunt informații că va fi lansat luna viitoare. Samsung a depus un număr mare de brevete pentru diferite modele de telefon pliabile. Deși nu toate aceste dispozitive futuriste sunt de fapt introduse pe piață ca produse finite, producătorul coreean pare hotărât să lanseze un nou telefon pliabil în acest an și posibil în fiecare an de acum încolo.

SURSĂLetsgoDigital