Viitorul Galaxy Note 9 a primit numele codificat Crown

1398

Pentru cei care nu vor să utilizeze un iPhone de la Apple, Samsung Galaxy Note 9 este de așteptat să fie telefonul-pilot care trebuie urmărit și cumpărat în a doua jumătate a anului 2018. Viitorul phablet a fost deja subiectul mai multor zvonuri și va mai fi în continuare, în ciuda faptului că încă se află în fază de dezvoltare.

S-au scurs deja unele detalii preliminare, nu suntem siguri de ele momentan, preluate de toate site-urile din domeniu și vă reamintim că acesta va avea un cititor de amprente în display, un ecran de 6,4 inch și o baterie de 4.000 mAh. Potrivit informațiilor scurse de pe platformele de referință, acesta poate fi alimentat de un procesor Qualcomm Snapdragon 845 și are 6 GB de memorie RAM împreună cu 128GB de stocare nativă.

Acum, cunoscutul Evan Blass, de încredere în furnizarea unor astfel de informații, a venit cu un alt detaliu despre Galaxy Note 9, adăugând un nume de cod pentru receptor. Se va numi Crown – Coroana. Acest nume a mai fost vehiculat, ca nume de cod, dar acum avem o certitudine. Potrivit lui Evan Blass, telefonul va fi codificat cu numele de Crown, nume care arată ambiția companiei Samsung de a lua fața viitorului iPhone X2 al firmei Apple. Este codul perfect pentru telefonul care va fi Regele gamei de smartphone-uri Samsung din 2018.

Telefonul companiei Samsung este așteptat să ajungă în magazine în luna august, la fel ca Galaxy Note 8 anul trecut, deși există zvonuri că ar putea ajunge mai devreme, pentru a avea un avantaj față de Apple  iPhone X2.

iPhone fost anunțat de către Steve Jobs, fost CEO al companiei americane Apple, la 9 ianuarie 2007. Potrivit lui Steve Jobs, cuvântul „i” din „iPhone” și bineînțeles din „iPod”, „iMac” și „iPad” înseamnă internet, individ, instrui, informație și inspirație.

Galaxy Note 9 ar mai putea avea, pe lângă un Infinity Display Super AMOLED cu un raport de aspect de 18,5: 9 și aceeași configurare foto duală (12MP + 12MP) folosită pe telefonul Samsung Galaxy S9+. Camera de 8MP care se găsește în față pe Galaxy S9+ ar face parte și din Galaxy Note 9.

Mai sunt destul de multe lucruri pe care nu le știm încă despre Galaxy Note 9. Pe parcursul următoarelor câteva săptămâni, ar trebui să începem să vedem multe scurgeri de informații cu privire la acest telefon. Toate acestea ar putea explica de ce numele de cod Crown se potrivește foarte bine pentru acest dispozitiv.

Gândul ne este la un singur lucru pe care în dorim în mod special pentru acest viitor phablet, atunci când va ajunge pe piață, un scaner de amprente sub afișaj.

SURSĂPhoneArena