Samsung SM-W2019 cu baterie de 3.000 mAh și ecran de 4,2 inch

1278

Noul telefon cu clapetă Samsung W2019, se apropie încet de lansare, cu fiecare zi care trece. Se știa că Samsung lucrează la un nou telefon flip – cu clapetă. Compania lansează un astfel de telefon anual pentru clienții din China și Coreea de Sud. Dispozitivul poartă numărul de model SM-W2019 și urmează să fie prezentat în perioada următoare.

Samsung are deja o pagină de suport pentru dispozitiv pe site-ul său web, iar telefonul a primit recent câteva certificări importante. Deseori vedem pagini de asistență pentru dispozitivele neanunțate ale companiei Samsung. Aceste pagini ajung online cu câteva săptămâni înainte de dezvăluirea oficială. S-ar putea să fie și cazul lui SM-W2019.

De asemenea, dispozitivul a primit recent certificarea Wi-Fi. Acesta a arătat că dispozitivul va fi livrat cu Android 8.1 Oreo. Samsung va lansa actualizarea Android 9 Pie pentru dispozitiv mai târziu. Potrivit site-ului SamMobile, una dintre aceste certificări a fost din partea TENAA din China. Acolo am văzut imagini ale dispozitivului iar certificarea a dezvăluit dimensiunea ecranului și capacitatea bateriei lui W2019.

Samsung W2019 cu procesor Snapdragon 845 și Android 8.1 Oreo

La fel ca Galaxy Note 9, se pare că SM-W2019 ar putea avea o baterie cu mult mai mare decât predecesorul său. În timp ce Samsung W2018 avea o baterie de 2.300 mAh, SM-W2019 are o baterie de 3.000 mAh sub capotă. Un salt considerabil, unul care sugerează că Samsung ar putea să facă din bateriile mari o caracteristică standard pentru dispozitivele sale emblematice în viitor. Asta ar face bine și pentru Galaxy S10, deși e doar o speculație în acest moment.

Primul procesor Snapdragon care a fost pus la dispoziția producătorilor de telefoane mobile a fost QSD8250 de 1 GHz, lansat în noiembrie 2007. Atunci, majoritatea smartphone-urilor aveau procesoare de 500 MHz. Prima generație de produse Snapdragon a susținut o rezoluție de 720p, o grafică 3D și o cameră de 12 MP.

Dimensiunea ecranului pe modelul W2019 pare a fi la fel ca la ultimele telefoane cu clapetă din seria W: de 4,2 inch. Asta înseamnă că noua baterie va avea o durată de viață imensă. Astfel modelul Samsung W2019 va fi mai valoros în comparație cu dispozitivele anterioare. Este posibil ca W2019 să includă procesorul Snapdragon 845 și camerele duale la spate cu diafragmă variabilă. Pot fi prezente și funcții ale camerei, precum Scene Optimizer și funcția de detectare a erorilor.

Telefonul de anul trecut a fost lansat în decembrie. Nu există niciun motiv să credem că Samsung va lansa succesorul său mai devreme decât era de așteptat. Nici un cuvânt despre prețul acestui dispozitiv de la Samsung. Ca și predecesorii săi, Samsung W2019 posibil să nu fie disponibil în afara de China și Coreea de Sud.