Samsung a prezentat primul său procesor mobil integrat 5G – Exynos 980

875
Sursa Foto: Samsung Global Newsroom

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi cel mai recent procesor mobil, Exynos 980. Noul procesor Exynos 980 aduce conectivitatea 5G pe multe dispozitive mobile și combină cel mai înalt nivel de performanță al conectivității cu un modem integrat 5G și performanțe de procesare inteligentă într-un singur cip. Procesorul neural (NPU) îmbunătățit, permite experiențe AI mult mai complexe

Odată cu introducerea modem-ului nostru 5G anul trecut, Samsung a avansat în revoluția 5G, deschizând drumul către următoarea eră în ceea ce privește mobilitatea. Cu 5G integrat în Exynos 980, Samsung își dorește să creeze o rețea 5G accesibilă pentru o gamă largă de utilizatori, continuând să inoveze pe piața mobilă 5G”. A declarat Ben Hur, vicepreședinte al System LSI marketing, Samsung Electronics.

Samsung Exynos 980 5G acceptă noul standard Wi-Fi 6

Bazat pe tehnologia avansată de procesare FinFET de 8 nanometri (nm), Exynos 980 este primul procesor de inteligență artificială (AI) produs de Samsung cu un modem 5G integrat. Exynos 980 înglobează modemul 5G ajutând la reducerea consumului de energie, dar și la creșterea eficienței spațiului unui dispozitiv. Modemul noului procesor mobil este compatibil cu toate rețelele de la 2G, până la 5G. Acesta oferă o viteză rapidă de downlink în 4G LTE și până la 2,55 Gbps în frecvențe sub-6GHz 5G.

Modemul acceptă, de asemenea, conectivitatea dublă E-UTRA-NR (EN-DC), care combină conectivitatea 2CC LTE și 5G pentru a maximiza viteza de downlink de până la 3,55 Gbps. În plus, procesorul acceptă noul standard Wi-Fi 6, IEEE 802.11ax. Wi-Fi 6 oferă viteze mai rapide și o stabilitate mai mare pentru jocuri online și streaming video de înaltă rezoluție.

Exynos provine din limba greacă și este o combinație a cuvintelor grecești exypnos (inteligență) și prasinos (verde) – inteligență verde. În 2010, Samsung Electronics a lansat primul său procesor Exynos – S5PC110 (acum Exynos 3 Single) cu telefonul mobil Samsung Galaxy S.

Cu un procesor puternic și un GPU la bord, Exynos 980 poate rula mai multe aplicații simultan, modele complexe de design UX și jocuri grafice de înaltă rezoluție. Procesorul are două nuclee de procesare Cortex-A77 și patru nuclee Cortex-A55. Samsung Exynos 980 furnizează puterea de calcul rapidă și complexă necesară în era 5G. Pentru jocuri realiste și experiențe imersive, procesorul vine cu un GPU Mali-G76 de top.

Performanțe de 2,7 ori mai mari decât predecesorul

Unitatea de procesare neurală (NPU) dispune de performanțe de până la 2,7 ori mai mari decât predecesorul său și este încorporată în Exynos 980 pentru a oferi inteligență de nivel următor pe următoarele device-uri. Cu NPU integrat, sarcinile AI sunt procesate chiar pe dispozitiv și nu sunt încărcate pe un server. În acest fel confidențialitatea și securitatea datelor sunt la cel mai înalt nivel. NPU adaugă îmbunătățiri la aplicații, la filtrarea conținutului, la camera inteligentă și multe altele.

Pentru fotografii avansate, Exynos 980 oferă performanțe de top camerei cu suport de rezoluție până la 108 MP. Procesorul avansat de semnal al imaginilor (ISP) acceptă până la cinci senzori individuali și este capabil să proceseze simultan trei senzori foto. Împreună cu NPU, camera foto care are la bază AI, este capabilă să detecteze și să înțeleagă scene sau obiecte, iar în funcție de acestea, camera face ajustările optime în setări.

Pentru o experiență multimedia captivantă, codecul multi-format (MFC) al lui Exynos 980 acceptă codificarea și decodarea video-urilor în 4K UHD la 120 de cadre pe secundă (fps). HDR10+ cu mapare dinamică oferă culori mai detaliate și mai luminoase ale conținutului video.

Exynos 980 urmează să fie produs în masă până la sfârșitul acestui an. Ne așteptăm ca Samsung să folosească acest chipset în smartphone-urile ce la va lansa anul viitor, cu referire la Galaxy S11 și Galaxy Note 11.