Comparație Galaxy Tab S6 Lite vs iPad 10.2: Care este cea mai bună?

1865
Comparatie Galaxy Tab S6 Lite vs iPad 10 2

Samsung și Apple par a fi singurele companii care lansează permanent tablete. Samsung lansează tablete din toate gamele, cu diferite specificații și prețuri. Apple are un portofoliu ceva mai redus. Samsung Galaxy Tab S6 este ultima tabletă premium de la Samsung și nu poate fi un concurent pentru Apple iPad Pro 2019. Dar, Samsung a lansat recent tableta Galaxy Tab S6 Lite, o versiune mai accesibilă a dispozitivului high-end, cu specificații și un preț mai mic, care o face un concurent direct pentru iPad 10.2 din 2019.

Apple iPad 10.2 este membru al liniei (relativ) low-end de la Apple sub iPad Air, Mini sau Pro. Este destinată persoanelor care doresc o tabletă nouă și bună pentru sarcini generale, fără a sparge banca. Exact același lucru a intenționat să facă și Samsung cu ultima tabletă lansată, Galaxy Tab S6 Lite.

Deci, care dintre aceste tablete ieftine este cea mai potrivită pentru tine? Vom trece, prin intermediul TechRadar, prin diversele specificații și caracteristici ale ambelor, astfel încât să vă puteți orienta dacă vreți una din cele două tablete.

Preț și disponibilitate pentru Galaxy Tab S6 Lite vs iPad 10.2

Dacă doriți să cheltuiți cea mai mică sumă posibilă pe una dintre aceste tablete, iPad 10.2 costă aproximativ 300 de euro pentru opțiunea sa de 32GB. Totuși, nu este prea mult spațiu de stocare și puteți cumpăra varianta de 128GB pentru aproximativ 400 de euro.

Samsung Galaxy Tab S6 Lite costă mai mult, aproximativ 320 euro, dar aceasta este de fapt pentru 64GB. Există, de asemenea, o versiune 4G LTE în unele regiuni, disponibilă pentru aproximativ 380 de euro.

Un lucru important de menționat este faptul că, în timp ce tableta Samsung este dotată cu un stilou S Pen pentru luare de note și desen, iPad 10.2 necesită să cumpărați un Apple Pencil separat pentru aproximativ 90 de euro.

Așadar, se pare că trebuie să plătiți puțin mai mult pentru Apple iPad 10.2, mai ales dacă doriți să profitați la maxim de toate caracteristicile sale. Având în vedere că prețurile ridicate sunt o trăsătură caracteristică a dispozitivelor Apple, diferența de costuri nu este foarte mare.

Design și afișare – Tab S6 Lite vs iPad 10.2

Samsung Galaxy Tab S6 Lite are dimensiunile de 244,5 x 154,3 x 7 mm, în timp ce Apple iPad 10.2 este 250,6 x 174,1 x 7,5 mm. Deci nu sunt extrem de diferite. În mod similar, greutatea lor de 467g Lite și, respectiv de 483g iPad, sunt apropiate.  Oricum nu mulți oameni ar putea simți o diferență de 16g.

Nu veți simți multe diferențe în materie de construcție, deoarece ambele au fețele, lateralele și marginile de sticlă. Asta nu înseamnă că dispozitivele sunt la fel, deoarece iPad 10.2 are niște margini mai groase și un buton fizic pentru acasă, spre deosebire de Galaxy Tab. În plus, spatele iPad-ului se simte ceva mai rotunjit în mână.

Pe partea din spate, ambele tablete au camera din spate în stânga sus, dacă țineți tableta în modul portret. Spre deosebire de multe smartphone-uri din zilele noastre, ambele tablete au un jack pentru căști de 3,5 mm. Samsung Galaxy Tab S6 Lite este livrat cu un port USB-C pentru încărcare și transfer de date, dar iPad 10.2 folosește cablul Apple Lighting.

În ceea ce privește ecranele, iPad 10.2 are un panou de 10,2 inch (de unde și numele), dar Samsung Galaxy Tab S6 Lite are un ecran de 10,4 inch, deci mai mare. Panoul acestuia din urmă este și ceva mai lung, cu un raport de aspect 5: 3 în loc de 4: 3 al iPad-ului.

Ecranul iPad-ului are o rezoluție la 1620 x 2160, mai bună decât 1200 x 2000 a tabletei Samsung. Este destul rar ca Samsung să fie depășit de cineva în materie de ecran, dar acesta ar putea fi un sacrificiu care trebuia făcut pentru a menține prețul scăzut.

Camerele și durata de viață a bateriei

Camerele de multe ori nu sunt foarte impresionante în tablete. Nu prea se folosește tableta pentru fotografii portabile, datorită dimensiunilor sale, dar puteți găsi diverse utilizări pentru un aparat selfie pe tabletă.

Samsung Galaxy Tab S6 Lite și iPad 10.2 ambele au camere pe spate de 8MP. Datorită unei dimensiuni identice, suntem înclinați să spunem că vor oferi o experiență similară. Pe partea din față a dispozitivului Samsung este o cameră de 5MP, în timp ce pe iPad doar una de 1,2MP. În acest fel videoclipurile, fotografiile sau apelurile video pe care le faceți cu Galaxy Tab Lite vor avea o rezoluție mai mare.

În ceea ce privește dimensiunea bateriei, Samsung Galaxy Tab S6 Lite are o putere de 7.040 mAh. Apple iPad 10.2 are una de 8.827 mAh. Datorită dimensiunii mai mici a ecranului și a capacității bateriei mai mari, ne-am aștepta să dureze puțin mai mult înainte de a avea nevoie de o încărcare. Apple iPad 10.2 este dotat cu un încărcător de 12W. În comparație, Samsung Galaxy Tab S6 Lite are încărcare rapidă de 15W.

Caracteristici și specificații

O caracteristică importantă pentru unii oameni este deblocarea și securitatea dispozitivului. În timp ce iPad 10.2 are Touch ID permițându-vă să folosiți amprenta digitală pentru a debloca dispozitivul, cu Galaxy S6 Lite trebuie să vă bazați pe parola sau codul pin. Acest lucru este mult mai puțin convenabil pentru persoanele care doresc să-și acceseze rapid dispozitivul.

IPad 10.2 are procesorul A10 Fusion Apple, care nu este cel mai bun și mai nou de la companie, dar este totuși un procesor puternic. Acesta este asociat cu 3GB RAM. Pe de altă parte, Samsung Galaxy Tab S6 Lite vine cu procesorul Exynos 9611 care este un procesor mai mult decât decent. Cu toate acestea, memoria RAM de 4GB este un plus evident față de cea a iPad-ului.

Privind software-ul, iPad 10.2 are iPadOS, ceva apropiat de iOS 13 cu câteva modificări pentru a-l optimiza mai bine pentru tablete. Unele dintre aceste modificări par însă concepute pentru a face tableta să funcționeze ca un pseudo-laptop, lucru pe care unii utilizatori nu-l consideră util.

Pe de altă parte, Samsung Galaxy Tab S6 Lite are Android 10 cu One UI. Android 10 este ultimul sistem de operare Google, iar One UI este destul de versatil și pentru tablete. Este foarte bun datorită aspectului său și cine folosește telefoanele Samsung va fi obișnuit cu acesta.

Ca întotdeauna alegerea rămâne la latitudinea cumpărătorului

Alegerea dintre Samsung Galaxy Tab S6 Lite sau iPad 10.2 poate fi la fel de ușoară și în funcție de telefonul pe care îl folosești. Dacă este un dispozitiv iPhone sau Android, probabil că v-ați gândit deja să rămâneți la același ecosistem.

Apple iPad 10.2 are un ecran cu mai mare rezoluție și un procesor mai bun, așa că dacă acestea sunt factori importanți pentru tine, merită să te uiți la iPad. Samsung Galaxy Tab S6 Lite are o cameră frontală cu rezoluție mai mare, un preț mai ieftin atunci când luați în considerare și un S Pen și mai multă memorie RAM.

Dintre cele două Samsung Galaxy S6 Lite este mai bun. Este și mai nou, cu mai multe funcții și are parte de un ecosistem mult mai vast. Oricum alegerea rămâne la mâna cumpărătorului. Așadar, în funcție de motivul pentru care căutați o nouă tabletă bună și ieftină, verificați care dintre cele două vi se potrivește cel mai bine.