Cum să utilizați Modul Teatru pe ceasurile Galaxy Watch cu One UI Watch

311
Cum sa utilizati Modul Teatru pe ceasurile Galaxy Watch cu One UI Watch
Sursă foto: viaSamMobile

Ceasurile Samsung Galaxy Watch sunt extraordinare din toate punctele de vedere. Cine a folosit odată unul nu va mai rămâne fără un astfel de dispozitiv. Ceasurile inteligente Galaxy Watch sunt pline de funcții de tot felul care vă ajută enorm de mult în activitatea zilinică indiferent ce faceți. Printre altele, ceasurile cu Galaxy Watch cu One Ui Watch au și Modul Teatru – Theatre Mode.

Poate ați auzit de Modul Teatru, pentru că există de câțiva ani și poate știți deja ce face, judecând după nume. Dar, este posibil să nu fi auzit, cu atât mai mult să îl fi folosit. Dacă este prima dată când auziți despre această caracteristică, pe scurt, Modul Teatru este un instrument conceput de Samsung pentru ca utilizatorii să fie atenți și să nu deranjeze alte persoane din jurul lor cu sunete sau lumini care distrag atenția.

Modul Teatru pe ceasurile Galaxy Watch cu One UI Watch

Cu alte cuvinte, dacă sunteți la teatru, la film sau când nu vreți să-i deranjați pe cei din jur, puteți activa modul Teatru pe dispozitivul One UI Watch. În acest fel nu-i deranjați pe cei din apropiere ori de câte ori ridicați încheietura mâinii (pentru a trezi ceasul), primiți o notificare, sau când se declanșează un sunet de sistem sau o alarmă.

Modul Teatru transformă Galaxy Watch într-un mod ascuns, așa că, dacă vrei să porți ceasul inteligent atunci când mergi la teatru sau la cinema nu trebuie să-ți faceți griji că unele caracteristici Galaxy Watch vor deranja în momentul cel mai nepotrivit. Iată tot ce trebuie să știi.

Când modul Teatru este activat pe Galaxy Watch 4 sau Galaxy Watch 5, notificările sunt dezactivate. Mai sunt dezactivate și următoarele opțiuni:

  • Întotdeauna pe afișaj – Always On Display
  • Ridicați încheietura mâinii pentru a vă trezi
  • Sunete de sistem
  • Sunete de alarmă – Alarm Sounds
  • Sunete de cronometru

Există două moduri prin care puteți activa modul teatru pe Galaxy Watch:

Sursă foto: via Sammobile
  • În primul rând, puteți deschide aplicația Setări -> Funcții avansate -> Modul teatru și atingeți Activat.
  • În al doilea rând, puteți glisa în jos pe fața ceasului pentru a accesa panoul de comutare rapidă și pentru a accesa funcția atingând comutatorul rapid pentru Film Slate.
    • Atenție! Dacă nu găsiți comutatorul rapid Film Slate, poate fi necesar să atingeți butonul „+” , să intrați în „Modul Editare” și să îl adăugați în zona de comutare rapidă.

După ce accesați meniul Mod Teatru, puteți alege să mențineți modul activat timp de 1 până la 4 ore. Când este gata, atingeți comutatorul Porniți acum pentru a activa funcția, potrivit SamMobile. Puteți dezactiva manual Theatre Mode atingând comutatorul OFF sau așteptând expirarea temporizatorului de la 1 la 4 ore.