Ce este caracteristica PowerShare și cum să o folosiți pe Galaxy S10

1747

Au fost zvonuri cu mult înainte ca Galaxy S10 să fie lansat că noul smartphone Samsung va avea o caracteristică inversă de încărcare fără fir. Samsung a confirmat cu lansarea din 20 februarie că Galaxy S10e, Galaxy S10 și Galaxy S10+ vin cu Wireless PowerShare. Această caracteristică vă permite să încărcați fără fir un alt dispozitiv compatibil utilizând bateria telefonului.

Sigur că v-ați întrebat și multă lume a făcut acest lucru, ce este Wireless PowerShare și cum va putea fi folosit pe Galaxy S10? În acest mic ghid, prin intermediul SamMobile, vă vom explica tot ce trebuie să știți despre această caracteristică și cum să profitați la maximum de aceasta.

Ce este caracteristica Wireless PowerShare?

Wireless PowerShare este ceea ce Samsung numește caracteristica de încărcare fără fir pe seria Galaxy S10. Acesta vă permite să transferați curent din bateria telefonului Galaxy S10 unui alt dispozitiv. Pur și simplu puneți pe spatele smartphone-ului dispozitivul pe care doriți să îl încărcați. Cele mai multe dispozitive compatibile Qi vor funcționa cu această caracteristică, astfel încât PowerShare nu se limitează doar la dispozitivele Samsung. Puteți încărca fără fir iPhone-uri de la un Galaxy S10, dacă doriți.

Cel mai bun exemplu de utilizare pentru această caracteristică este încărcarea setului Galaxy Buds sau smartwatch-ul Galaxy / Gear. Se poate încărca și un alt smartphone cu Wireless PowerShare dar durează ceva mai mult. Va trebui să poziționați cele două dispozitive unul peste celălalt, pentru o conexiune cât mai sigură. Dacă vreți să încărcați un alt smartphone, cel mai bine este ca S10 să fie încărcat 100% pentru a avea suficientă energie pentru încărcare.

Watt cu simbolul W este unitatea de măsură pentru putere în Sistemul internațional de unități. Watt-ul este numit după inventatorul scoțian James Watt. Watt a fost ales în 1784 membru al Societății Regale din Edinburgh. A fost ales membru în Academia Franceză în 1814.

Trebuie să specificăm că aceasta nu este o încărcare rapidă fără fir, dacă cumva ați crezut acest lucru. Este o încărcare fără fir normală. Este o încărcare de 4,5 W, jumătate din ceea ce încărcătoarele Qi fără fir oferă în mod normal. La încărcătoarele Qi încărcarea este de 9-10 W. Astfel că, cel mai probabil, veți încărca aproximativ 10% din bateria unui alt smartphone Qi în circa 30 de minute, cu PowerShare. Această caracteristică este utilizată cel mai eficient pentru dispozitivele cu baterii mai mici, cum ar fi Galaxy Buds sau Galaxy Watch.

Încărcare duală cu Samsung PowerShare

Samsung PowerShare mai are un truc în mânecă. Încărcarea dublă este posibilă cu această caracteristică. Puteți conecta un Galaxy S10 la o priză pentru încărcarea cu fir și așezați un alt dispozitiv pe spatele telefonului. Galaxy S10 își va încărca bateria și va încărca fără fir celălalt dispozitiv simultan. Acest lucru va fi foarte util deoarece vă puteți asigura că atunci când vă treziți dimineața, Galaxy S10 și Galaxy Buds sau Galaxy Watch sunt încărcate complet și gata pentru o nouă zi.

Cum se utilizează Wireless PowerShare pe Galaxy S10

Este ușor să utilizați Wireless PowerShare pe telefoanele Samsung Galaxy S10. Smartphone-ul care va efectua încărcarea – Galaxy S10, trebuie aibă bateria încărcată cel puțin 30%, pentru ca această caracteristică să funcționeze. În caz contrar, va apărea un mesaj prin care vi se solicită să încărcați dispozitivul când încercați să activați Wireless PowerShare.

Când vreți să utilizați această funcție, mergeți la Quick Settings – Setări rapide prin glisarea de două ori din partea de sus a ecranului. Atingeți pictograma Wireless PowerShare pentru a activa caracteristica, apoi plasați Galaxy S10 cu fața în jos pe o suprafață. Căutați să amplasați smartphone-ul pe o suprafață moale în caz că nu aveți o husă de protecție, pentru a evita eventuale zgârieri ale ecranului. Apoi plasați dispozitivul pe care doriți să-l încărcați cu spatele în centrul spatelui telefonului Galaxy S10.

Pe măsură ce începe încărcarea, veți primi o notificare și veți auzi și un semnal sonor. Pentru a opri încărcarea, separați pur și simplu cele două dispozitive. Caracteristica PowerShare se oprește automat dacă alt dispozitiv nu este detectat la spatele smartphone-ului în decurs de 30 de secunde.

Wireless PowerShare este o caracteristică bună pe care o aveți pe Galaxy S10. Chiar dacă nu o veți folosi niciodată, ea este acolo dacă vreodată nevoie de ea.