5G – tot ce trebuie să știți despre rețeaua viitorului

1793

Toată lumea vorbește despre acest nou standard de telefonie mobilă 5G. Ni se promite ceva extraordinar, un viitor tehnologic incredibil, o nouă revoluție! Dar într-un moment în care 4G nu este încă implementat peste tot, este greu să ne imaginăm ce ar putea fi o lume conectată în 5G. Pentru a avea o idee despre ce înseamnă 5G, vă spunem tot ce trebuie să știți despre rețeaua de mâine.

Conexiunile 5G sunt mult mai aproape decât credem dar, la început vor beneficia de aceste facilități doar câteva țări. Statele Unite, Coreea de Sud sunt în prim plan și câteva țări din Europa. De altfel Samsung a și prezentat un smartphone 5G pe Galaxy S10 5G. Momentan în România nu se pune problema unei rețele 5G, chiar dacă Samsung, Cisco și Orange dar și alții au făcut teste de 5G.

Ce este 5G? Este cea de-a 5-a generație de standarde pentru telefonia mobilă. Este o tehnologie cheie care ar trebui să permită în cele din urmă viteze mari de acces la Internet de mai mulți GB/s, la câțiva ani lumină de rețelele curente. Toate cu latență minimă și o serie de tehnologii pentru îmbunătățirea semnalului, inclusiv în medii în care rețelele sunt supra-utilizate. Pentru moment, 5G este încă în fază incipientă, conform PhonAndroid, prin intermediul căruia am realizat acest articol. Operatorii au făcut teste și au lansat deja primele rețele de 5G în unele țări. Din ce știm în România, de exemplu, frecvențele necesare nu au fost încă alocate, dar teste s-au făcut.

5G va conecta totul, smartphone-uri, autoturisme, case și obiecte

4G și 3G au fost concepute astfel încât să răspundă cât mai repede posibil la nevoia de viteză pe internetul mobil. 5G face parte dintr-un proiect mai amplu, un alt nivel de viteză de Internet. Totul poate fi conectat: smartphone-uri, tablete, PC-uri, dar și obiecte, mașini conectate, case sau căști VR. Acest tip de rețea ar trebui să promoveze cloud computing, integrarea și interoperabilitatea obiectelor de comunicare și a rețelelor inteligente, într-un mediu familial și un „oraș inteligent”. Cu alte cuvinte, 5G este și modalitatea tehnică care va însoți dezvoltarea unui viitor mult mai conectat decât astăzi.

La fel ca rețelele mobile de generația anterioară 2G, 3G, 4G și 5G este o rețea mobilă digitală. Una dintre tehnologiile-cheie pentru implementarea rețelelor celulare 5G este utilizarea unor rețele de antene digitale cu mai multe elemente ca parte a stațiilor de bază. Sistemele cu numărul de elemente de antenă 128, 256 și mai mult au fost numite Massive MIMO.

5G: Cum funcționează? Ce avantaje are? 5G ar trebui să lucreze parțial pe unde milimetrice. Aceste unde sunt utilizate în prezent în special de serviciile speciale, dar frecvențele ar trebui să fie re-atribuite operatorilor de telefonie mobilă. Majoritatea operatorilor ar trebui să integreze rețelele lor 4G și 5G pentru cea mai continuă experiență posibilă. La testele efectuate de Samsung latența a fost extrem de mică. La rețelele 5G pentru creșterea vitezei și reducerea latenței ar trebui ca infrastructura să se bazeze pe o rețea de fibră optică și pe servere cache mai aproape de utilizatori.

Latența va fi redusă la minimum cu noile rețele 5G

Partea radio a rețelei se va baza pe o varietate de dispozitive similare celor utilizate pentru rețelele 4G. Cu o diferență: devine posibilă instalarea mai multor celule mmWave mici în zone dense. Aceste celule mici se vor baza pe undele milimetrice pentru a oferi o rețea extrem de localizată – la distanță mică. Aceste celule mici vor fi în mod evident instalate imediat ce saturația este detectată într-o parte a rețelei. Pentru a asigura continuitatea conexiunii, antenele mai mari bazate pe tehnologia MIMO vor fi instalate pe puncte înalte. Dimensiunea și factorul lor de formă este greu de prevăzut față de cel al antenelor actuale.

5G: Latența la nivel minim. Latența la o rețea este timpul necesar pentru transmiterea unui mesaj de la expeditor la receptor. Problema centrală pentru 5G este latența. Se dorește obținerea unei reduceri a acesteia la mai puțin de o milisecundă pentru a revoluționa utilizarea fără fir. De exemplu, devine posibilă utilizarea unor viitoare seturi de căști pentru realitatea virtuală wireless, care trimite o imagine de 4K la fiecare ochi, cu o experiență fluidă și plăcută. Timpul de latență face navigarea mult mai ușoară și contribuie la creșterea fluxurilor de date.

5G reduce și consumul de energie. Cealaltă provocare cu 5G este că va trebui să conecteze totul. Inclusiv un număr mare de dispozitive cum ar fi smartphone-uri și PC-uri mereu conectate – care au nevoie de module 5G deosebit de economice pentru a evita un impact prea mare asupra bateriei. Primele modem-uri de 5G, Qualcomm X50 și Balong 5000 nu au reușit încă acest obiectiv. Acestea sunt componente care se încălzesc și, astfel, dispersează prea mult energie. Dar aceste probleme le vor rezolva cercetarea și dezvoltarea. Exynos Modem 5100, produs de Samsung are performanțe mult mai bune în acest sens.

O cădere a rețelelor 5G poate provoca dezastre!

Mașini conectate cu 5G. Dacă astăzi o cădere de rețea nu provoacă multă panică, în viitor un cădere a rețelei 5G poate provoca, de exemplu, accidente de mașini foarte grave. În orașele mari, cu milioane de obiecte conectate concentrate într-o zonă foarte mică, problemele grave pot apărea rapid. Prin urmare, sunt luate în considerare mai multe soluții pentru a răspunde acestei probleme. Problema pare simplă: o antenă mare de 5G departe de centrele urbane. Aceasta să distribuie un semnal către mai multe antene mai mici situate în centrul orașului așa cum am explicat mai sus.

Protocolul din spatele 5G este, de asemenea, foarte important. În cele din urmă, și acesta este probabil cel mai important lucru, 5G va încheia rețeaua neutră. Astăzi, indiferent dacă vă conectați la un smartphone, tabletă sau smartwatch, aplicațiile sunt gestionate în același mod de rețea. Mâine, cu 5G, va exista un sistem de priorități în funcție de aplicații. Nu va fi una, ci mai multe 5G. Fiecare aplicație trebuie să utilizeze frecvențele cele mai potrivite. Nu este nevoie să vă conectați la cele mai rapide frecvențe pentru o aplicație care arată vremea, de exemplu.

La ce se va utiliza 5G? Se presupune că viitoarea rețea va fi la fel de importantă ca și motorul cu ardere internă sau electricitatea. În viitor, vom fi supra-echipați, dar și perfect conectați. Astfel, pentru utilizatori 5G va trebui să reprezinte o adevărată revoluție. Vitezele de descărcare pot fi halucinante, vom avea cel puțin o medie de 1 GB / s pentru download și 500 MB / s pentru încărcare. În timpul unei călătorii cu avionul, telefonul dvs. inteligent se poate conecta teoretic la 5G cu un debit de aproximativ 10 MB / s. Și toate acestea aproape tot timpul (95% din timp) și aproape în orice loc din lume (95%). Pentru utilizatorul de azi, aceste lucruri sunt imaginabile.

Smartphone-uri compatibile cu 5G

Desigur, utilizările pe care le cunoaștem astăzi se vor îmbunătăți. De exemplu, putem continua să urmărim videoclipurile noastre în streaming, dar în mai multe locuri, cu o calitate mai bună. Jocurile VR din nor (cloud), vor fi o realitate. Mașinile vor comunica între ele și vor fi complet autonome. Realitatea augmentată va fi invitată în viața noastră. GPS-ul va fi mai precis datorită triangulării modelului 5G, care permite o poziție cu o marjă de eroare mai mică de un metru. Noul standard G va oferi viteze de 10 ori mai mari decât în prezent.

5G: Smartphone-uri compatibile. După cum am văzut, utilitatea rețelei mobile 5G merge mult dincolo de smartphone-uri de azi. Dar acestea vor fi, desigur, printre principalii beneficiari ai acestei tehnologii. În prezent, există două posibilități pentru a face un smartphone compatibil cu noua rețea. Primul este să utilizați un Snapdragon 855 cuplat la un modem Qualcomm X50, cea mai populară soluție. Găsiți mai jos lista de smartphone-uri compatibile 5G momentan anunțate:

Din păcate acestea nu vor fi disponibile în România din cauza inexistenței unei rețele 5G. Când va fi disponibilă o rețea 5G în România? Este o întrebare fără răspuns în acest moment. „Nu pot să avansez un termen precis cu privire la demararea licitației 5G” a declarat Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicațiilor, în ianuarie 2019.