După ce mai multe telefoane emblematice au primit actualizarea de securitate din mai 2024, acum Samsung a trecut și la tablete. Compania coreeană a lansat ieri actualizarea din mai pentru seria Galaxy Tab S9. Actualizarea este disponibilă deja în Europa, iar cele trei tablete vor primi în curând această actualizare și în alte țări.
Utilizatorii care dețin un Galaxy Tab S9, Galaxy Tab S9+ și Galaxy Tab S9 Ultra primesc actualizarea cu versiunile de firmware X716BXXS3BXE3, X816BXXS3BXE3 și, respectiv, X916BXXS3BXE3, potrivit SamLover. Actualizarea este în prezent disponibilă pentru variantele celulare și ne așteptăm ca variantele Wi-Fi să primească aceeași actualizare zilele următoare.
Seria Galaxy Tab S9 primește patch-ul de securitate din mai 2024
Conform jurnalului oficial de modificări, actualizarea nu aduce nicio modificare vizuală, dar va rezolva unele probleme interne. Noua actualizare de software aduce îmbunătățiri de securitate a sistemului, optimizare a stabilității, remedieri de erori și îmbunătățiri funcționale pentru a oferi o experiență mai bună. Este doar o actualizare regulată, așa că nu include nicio caracteristică sau modificări noi, cu excepția unui patch de întreținere a securității.
Conform buletinului oficial Samsung, cea mai recentă actualizare rezolvă 55 de probleme în total. Acestea țin de Google (30) și 25 de Samsung, special pentru dispozitivele Galaxy. Ca de obicei, Google și Samsung au rezolvat probleme, unele critice, pentru a îmbunătăți performanța generală a dispozitivelor în materie de securitate.
Mai mult, recent seria Galaxy Tab S9 a primit actualizarea la interfața One UI 6.1 însoțită de Galaxy AI. Astfel că, dacă s-a întâmplat să aveți unele probleme după instalarea acestei actualizării, ar trebui să actualizați dispozitivul la cea mai recentă versiune, deoarece poate îmbunătăți funcționarea dispozitivelor.
Dacă utilizați Galaxy Tab S9, Galaxy Tab S9+ și Galaxy Tab S9 Ultra veți primi o notificare de actualizare. Dacă notificarea nu a sosit încă puteți verifica și manual, accesând Setări –> Actualizare software. Dacă este acolo actualizarea apăsați Descărcați și instalați.