Actualizări: Galaxy A32 4G și A31, Galaxy S10e și Galaxy Tab S6 Lite

287
Galaxy Tab S6 Lite
Sursă foto: Internet

Actualizările Samsung din această lună curg în valuri, sunt tot mai multe, indiferent de seria din care fac parte telefoanele. Cele mai multe modele emblematice au primit deja actualizarea din iunie, dar mai sunt destule și din celelalte serii. Acum Samsung Galaxy A32 4G și Samsung Galaxy A31 primesc upgrade-ul la Android 12, în timp ce Samsung Galaxy S10e și Samsung Galaxy Tab S6 Lite vor primi noi corecții de securitate.

În urmă cu două săptămâni, Samsung Galaxy A32 5G a primit actualizarea mult așteptată la Android 12. Dar, versiunea 4G a dispozitivului nu a primit Android 12. Din fericire, acest lucru se schimbă acum. A32 4G va primi upgrade-ul major în același timp cu Samsung Galaxy A31. Pe lângă Android 12, actualizarea aduce și versiunea Samsung One UI 4.1 pe ambele dispozitive. Și, ambele dispozitive primesc un patch de securitate mai nou, care nu este deloc la zi: este cel din aprilie.

Acum puteți instala upgrade-ul pe toate modelele Galaxy A32 4G și Galaxy A31, blocate sau libere de rețea în mai multe țări din Europa. Veți primi automat o notificare că actualizarea este gata pentru a fi descărcată. Dacă nu aveți răbdare, puteți verifica manual disponibilitatea prin Setări -> Actualizare software -> Descărcați și instalați.

Actualizare pentru Galaxy S10e și Galaxy Tab S6 Lite

Nu atât de grozav, dar nu mai puțin surprinzător este actualizarea din iunie pentru Samsung Galaxy S10e. Oficial, seria Galaxy S10 nu mai primește actualizări lunare din aprilie. Dar, la Galaxy S10e nu a lipsit niciun patch anul acesta. Dispozitivul a fost actualizat în aprilie, în mai și acum și în iunie. Și asta, în timp ce modelele Galaxy S10 și S10+ nu au primit nicio actualizare în aprilie și nici de atunci până acum. În orice caz, Galaxy S10e primește acum versiunea de firmware G970FXXSFHVF1, care instalează cel mai recent patch, dar nu face nimic altceva.

Sincer să fim, nu ne așteptam la nicio actualizare pentru S10e, S10 și S10+ luna aceasta și întrebarea este dacă actualizarea din iunie va veni și la Galaxy S10 și Galaxy S10+?. Dar pe Galaxy S10e puteți instala acum actualizarea în mai multe țări din Europa, inclusiv în România, pe dispozitivele care nu sunt blocate în rețea.

Lite este un cuvânt care înseamnă un produs mai puțin avansat, mai simplu decât versiunea originală. Eticheta Lite se pune unui produs mai slab în calorii (specificații) sau ca structură decât produsul original utilizat pe scară largă.

Și Samsung Galaxy Tab S6 Lite primește o nouă actualizare. Dispozitivul urmează, ca întotdeauna, propriul program de actualizare separat. În aprilie, a primit upgrade-ul la Android 12. Acum versiunea de firmware P610XXU2EVE5 îmbunătățește „stabilitatea generală”, care în acest caz se rezumă la: remediază unele erori care ar fi putut persista după upgrade-ul major. În plus, tableta va primi și un patch de securitate mai nou – dar nu cel mai recent: cel din mai. Actualizarea este disponibilă pe versiunile Wi-Fi și 4G ale tabletei în mai multe țări din Europa.