Până acum compania Samsung a lansat actualizarea la Android 16/One UI 8 pe mai multe dintre telefoane sale. Au primit noul software, mai multe telefoane din seria Galaxy S, din seria Galaxy Z, dar și telefoane mid-range din seria Galaxy A. Cu toate acestea, nicio tabletă Samsung nu a primit până acum noul software. Acum seria Galaxy S10 primește actualizarea stabilă Android 16.
Samsung a început să lanseze actualizarea stabilă One UI 8 pentru seria Galaxy Tab S10 în Coreea de Sud. Astfel, la fel ca în situațiile precedente, ne așteptăm la o lansare mai amplă la nivel global. Între timp, Galaxy Tab S10+ și Galaxy Tab S10 Ultra primesc deja cea mai recentă actualizare stabilă cu versiunile de firmware X820XXU4CY15, respectiv X920XXU4CY16, potrivit SamLover.
Seria Galaxy Tab S10 primește Android 16 stabil
One UI 8 și Android 16 aduc diverse funcții cheie care, în cele din urmă, vor pune la dispoziția utilizatorilor de Galaxy Tab S10+ și Galaxy Tab S10 Ultra un potențial imens și duc întreaga experiență a posesorilor la nivelul următor.
De asemenea, cea mai recentă versiune aduce funcții Galaxy AI îmbunătățite. Acestea funcții AI permit utilizatorilor să își îmbunătățească semnificativ rutina zilnică, adăugând totodată îmbunătățiri ale productivității, securității și accesibilității pentru o experiență de utilizare mai eficientă și mai fluidă.
Cu toate acestea, utilizatorii pot acum descoperi și explora o experiență Galaxy mai amplă, optimizată pentru dispozitive cu ecran mare, cum ar fi tabletele, lucru ce le sporește creativitatea și imaginația. Actualizarea stabilă Android 16 pentru seria Galaxy Tab S10 vine la pachet cu patch-ul de securitate din septembrie 2025. Acesta protejează dispozitivul împotriva potențialelor amenințări și oferă o experiență de utilizare mai sigură.
Cele două tabelete din seria Galaxy Tab S10 au ecrane Dynamic AMOLED 2X, procesoare Mediatek Dimensity 9300+, difuzoare stereo și certificare IP68. Samsung a confirmat că Tab S10+ și Tab S10 Ultra vor primi actualizări de software timp de șapte ani. Acea perioadă va include Android, One UI și actualizări de securitate. Android 21 va fi ultima actualizare de Android pentru aceste tablete.
Posesorii unei tablete din seria Galaxy Tab S10, pot descărca cea mai recentă versiune pe dispozitivele lor prin Setări -> Actualizare software -> Descărcare și instalare.