Google a lansat oficial noul sistem de operare Android 9.0 P. Această nouă versiune ajunge mai întâi la telefoanele Google Pixel și la telefoanele care au participat la programul beta. Cu toate acestea, va dura ceva timp înainte de a vedea actualizarea pe primele telefoane Samsung. Dar, sperăm, vom vedea cel puțin primele indicii în următoarele săptămâni că Samsung lucrează la actualizarea cu Android Pie.
Odată cu prezentarea și lansarea lui Android 9.0 Pie de către Google, mulți utilizatori de telefoane Galaxy se întreabă dacă și când vor primi actualizarea. Samsung în sine nu a declarat nimic momentan. Dar, pe baza experienței noastre cu privire la actualizările companiei Samsung, putem face deja o estimare prudentă.
Android 9.0 P aduce noi inovații sistemului de operare Android. Acest lucru vă permite să efectuați mai multe comenzi prin gesturi, aplicațiile sunt supuse unui regim de confidențialitate mai strict și consumul de energie ar trebui să fie mai mic. Cum toate acestea se vor regăsi pe telefoanele Galaxy, nu știm momentan.
Mai jos publicăm lista cu telefoanele Galaxy care aproape sigur vor fi actualizate cu Android Pie și dispozitivele care nu vor beneficia de acest lucru. Este de la sine înțeles că informațiile de aici nu se bazează pe declarațiile oficiale ale companiei Samsung. În plus, lista de mai jos aproape sigur se va schimba în lunile următoare, listă ce o vom actualiza și noi, pe baza unor informații care vor apărea ulterior.
Telefoane Samsung Galaxy care cel mai probabil vor primi actualizarea Android 9.0 Pie:
- Galaxy S9 și S9+, prima actualizare mare cu Android Pie.
- Galaxy S8 și S8+, vor fi la cea de-a doua actualizare Android.
- Galaxy Note 8, cea de-a doua actualizare Android.
- Galaxy A8 (2018), cea de-a doua actualizare Android.
- Galaxy A6 și A6+ (2018), prima actualizare mare cu Android Pie.
- Galaxy J6 (2018), prima actualizare mare cu Android Pie.
- Galaxy Tab S3: cea de-a doua actualizare majoră cu Android.
Telefoane Samsung Galaxy la care actualizarea Android 9.0 Pie aproape sigur nu ajunge:
- Galaxy S7 și S7 Edge, au avut două actualizări importante Android.
- Galaxy A5 și A7 (2017) au avut două actualizări importante Android.
- Galaxy J5 și J7 (2017), au avut o actualizare Android mare.
- Galaxy Xcover 4, dispozitivele Xcover nu primesc de multe ori actualizări majore Android.
Acum este prea devreme pentru a specula datele când telefoanele Galaxy vor primi actualizarea Android 9.0 P. Mai multe telefoane vor rula inițial versiunea beta, înainte de actualizare. Sperăm că atunci vom avea și primele indicii despre data la care Samsung dorește să facă actualizările.
Sperăm că prezența proiectului Google Treble pe noile telefoane, cum ar fi Galaxy S9, va asigura actualizări Android mai rapide. Până acum, observăm că actualizările lui Galaxy S9 sunt mai încete decât, de exemplu, actualizările lui Galaxy S8.
Aceste estimări de mai sus nu sunt complet lipsite de substanță. De ani de zile, seriile Galaxy S, Galaxy A și Galaxy Note de la Samsung au primit două actualizări Android importante după lansare. Galaxy S9 a fost lansat anul acesta cu Android 8.0 Oreo, făcând actualizarea la Android P prima actualizare majoră Android. Galaxy S8 / S8+ și Note 8 au fost lansate cu Android Nougat, și nu de mult timp ambele au primit actualizarea Android Oreo. Pentru aceste dispozitive, Android P va fi cea de-a doua actualizare majoră Android. Samsung Galaxy S7 și S7 Edge au ajuns cu actualizarea Android Oreo la cea de-a doua actualizare mare. O a treia actualizare majoră la Android 9.0 P, probabil nu mai este inclusă.
Aceste constatări sunt valabile și pentru celelalte telefoane din listă, bineînțeles cu datele lor de lansare și actualizările aferente.
S-ar putea, desigur, ca Samsung să își schimbe politica de actualizare, pentru a sprijini modelele populare pentru mai mult timp. Dar nu există indicii pentru asta. Dacă acestea apar, vom corecta, bineînțeles, estimările noastre din această pagină.
În acest articol am vorbit de actualizări la o nouă versiune a sistemului de operare Android. Telefoanele Galaxy primesc, de asemenea, actualizările de securitate. Acestea vin lunar sau trimestrial și, prin urmare, mai des decât actualizările mari Android. De asemenea, acestea continuă să vină și după ce un dispozitiv a avut ultima actualizare majoră Android. De exemplu: actualizarea cu Oreo este ultima actualizare majoră pentru Galaxy S7 și S7 Edge dar, dispozitivul continuă să primească actualizări de securitate.