Antena și unele componente foto la Galaxy S10 pot fi făcute în China

1098

Conform unei ultime informații este posibil ca antena și unele dintre componentele camerelor foto de pe Samsung Galaxy S10 să fie încredințate unor furnizori chinezi. Potrivit site-ului PhoneArena, Samsung va „aprecia” participarea furnizorilor chinezi la proiectul Galaxy S10 pentru a menține costurile sub control. În acest fel, compania sud-coreeană vrea să ofere telefoane cu un preț mai mic. Specificațiile vor rămâne premium dar, prin participarea unor firme din China, Samsung speră să atragă consumatorii din această țară.

Profiturile departamentului Samsung Mobile nu au fost, în acest an, la nivelul scontat de gigantul high-tech. Vânzările au suferit un pic, Galaxy S9 nu a fost prea bine primit. Acesta a fost considerat doar un upgrade a lui Galaxy S8, mult mai bine văzut. Cu doar o cosmetizare și o îmbunătățire nu prea consistentă față de Samsung Galaxy S8, vânzările lui S9 au avut probleme. Statisticile spun că utilizatorii au dorit să-și păstreze telefoanele mai mult decât să le schimbe pentru o îmbunătățire nu prea mare.

Înainte de S10, Samsung a mai folosit componente din China la Note 9

Cu toate acestea, pentru modelele Galaxy S10, Samsung va schimba furnizorul pentru pentru antene. Până acum acestea au fost produse de compania sud-coreeană Amotech. Antenele ce se vor regăsi pe telefoanele din gama Galaxy S10 vor fi produse de o companie din China, nespecificată momentan.

Același lucru este valabil și pentru obiectivul camerelor aflate pe Galaxy S10. Compania Samsung a folosit lentilele chinezești de la compania Sunny Optical Technology pentru prima dată în unele din loturile de încercare de la Galaxy S9. Apoi, aceste camere au fost puse pe Galaxy Note 9, iar acum va urma modelul Galaxy S10.

Sunny Optical Technology este o companie cu sediul în Yuyao, Zhejiang, China, înființată în 1984. Produce module de cameră foto pentru telefoane mobile, produse vizuale fotoelectrice, lentile pentru microscoape și instrumente optice pentru metrologie. În Top Forbes 100 Digital Companies 2018 compania a fost clasată pe locul 43.

Nu numai că piesele sunt mai ieftine din această sursă, dar Samsung consideră acum că nivelul de calitate s-a îmbunătățit foarte mult în ultimii ani. Deci, nu mai are sens ca Samsung să plătească mai mult pentru aceleași performanțe. Potrivit unui expert din domeniu industriei mobile, decizia a fost luată de mai mulți directori Samsung. Aceștia au analizat calitatea produselor companiilor din China ce vor fi folosite pe Galaxy S10.

Cu ceva timp în urmă, directorii de achiziții Samsung Electronics au analizat producătorii de componente din China. În urma acestei analize ei au spus că firmele din China au devenit viabile din punct de vedere tehnologic„.