Pe telefoanele Samsung Galaxy sunt foarte multe aplicații, poate cele mai multe aflate pe telefoanele mobile. Sunt multe aplicații Samsung, dar și aplicații Google, de Microsoft sau Meta printre altele. Cu toate acestea, dacă Google reușește ceea ce și-a propus, este posibil ca Samsung să nu fie nevoit să pre-încarce dispozitivele sale cu atâtea aplicații Google ca acum.
Într-un caz antitrust împotriva Google, pentru monopolul său pe piața motoarelor de căutare pe internet, Departamentul de Justiție al SUA a propus schimbări radicale în modul în care funcționează Google. Acesta a propus ca Google să vândă Android și Chrome. Cu toate acestea, Google nu agreează aceste propuneri. Gigantul de internet a propus modificări la ceea ce producătorii de dispozitive Android ar putea fi liberi să facă.
Ca răspuns, la propunerea United States Department of Justice (DOJ), Google vine cu propriile rezolvări. Una dintre acestea este flexibilitatea suplimentară pentru producătorii de dispozitive de a pre-încărca orice aplicație Google, independent de preîncărcarea Google Chrome și Google Search.
Aplicații Google preîncărcare pe telefoanele Galaxy posibil mai puține
Deci, ipotetic, Samsung poate pre-încărca Google Maps, Google Search și YouTube, potrivit SamMobile. Cu toate acestea, nu va putea livra telefoanele și tabletele sale cu Google Drive, Google Home și YouTube Music. În schimb, ar putea alege să-și livreze dispozitivele cu Microsoft OneDrive, SmartThings și Spotify. Vedeți pe I❤️Samsung un top al celor mai bune tablete Samsung din 2024!
Google susține că firmele de browser precum Apple, The Browser Company, Mozilla și Opera ar trebui să fie libere să se ocupe de motorul de căutare pe care îl consideră cel mai bun pentru utilizatorii lor. Google propune ca acele companii să aibă o flexibilitate suplimentară pe platforme și moduri de navigare. În acest fel, Apple ar putea avea un motor de căutare pentru iPhone și altul pentru iPad. De asemenea, Google a propus ca marile companii să își schimbe motorul de căutare implicit la fiecare douăsprezece luni.
Dacă Departamentul de Justiție al SUA este de acord cu propunerile Google, Samsung ar fi liber să nu livreze telefoane/tablete Galaxy cu atâtea aplicații Google cât are în prezent. În timp ce Departamentul de Justiție dorește ca orice modificare propusă să rămână în vigoare timp de cel puțin zece ani, Google propune modificările pentru u termen doar pentru trei ani. Una dintre motivații ar fi ritmul ritmul incredibil al inovațiilor. Google dorește în continuare să primească bani pentru a deveni motorul de căutare implicit al unui browser.
Rezultatul procesului antitrust împotriva Google se va ști după audierea dintre Google și DOJ, care urmează să aibă loc în aprilie 2025. Pronunțarea va fi înainte de septembrie 2025.