Începând din 2014 compania Samsung este liderul mondial pe piața barelor de sunet. Samsung a stabilit noi standarde în domeniul sistemelor de divertisment pentru acasă de-a lungul anilor, consolidând reputația soundbar-urilor sale. Acest lucru înseamnă pentru barele de sunet Samsung calitate superioară a sunetului și inovații revoluționare. Cu toate acestea, nu este totul bine în paradis.
După o recentă actualizare lansată de Samsung, mai multe din barele de sunet s-au blocat. Acum ele au nevoie acum de reparații fizice. Potrivit TechSpot, compania Samsung admite că o actualizare proastă a software-ului a blocat barele de sunet la mai mulți utilizatori. Deci, dacă dețineți o bară de sunet Samsung de top din 2024, sunt șanse să aveți probleme. O actualizare de software lansată de Samsung a reușit să blocheze „anumite” modele din gama de bare de sunet de anul trecut.
Confirmarea problemei barelor de sunet blocate vine chiar de la Samsung. Într-o declarație pentru The Verge, Jim Kiczek, șeful departamentului audio la Samsung Electronics America, a numit-o „eroare de actualizare a software-ului”. Aceasta a afectat unele dintre barele de sunet din 2024 ale companiei. El spune că Samsung oferă acum reparații gratuite pentru toate unitățile afectate, indiferent de starea garanției.
Unele dintre barele de sunet Samsung s-au blocat după o actualizare
De câteva zile, aproximativ o săptămână, zile au început să apară informații despre bara de sunet Samsung HW-Q990D, care a avut probleme după o actualizare de firmware. Proprietarii s-au plâns că, în timp ce aceste sisteme premium s-au pornit, s-au blocat la intrarea TV eARC. Apoi au devenit nefolosibile și au fost întrerupte de aplicația Samsung SmartThings. Nici resetările sau repornirile nu au rezolvat problema.
Apoi au apărut informații pe Samsung Community, Reddit și AVSForum și despre modelele Samsung HW-Q800D și HW-S801D. Și acestea s-au lovit de aceleași probleme. Utilizatorii care au avut probleme afirmă că asistența pentru clienți Samsung nu a avut un răspuns la această situație. Tot ce au spus a fost că problema a fost transmisă echipei de garanție și că așteaptă un răspuns.
Situația este cu atât mai dureroasă deoarece o simplă actualizare nu pare să o rezolve problema. Se pare că aceste bare de sunet Samsung necesită reparații fizice pentru a fi din nou folosibile. Vă reamintim că Samsung este de 11 ani pe primul loc pe liața globală a barelor de sunet.
Actualizarea care a provocat aceste probleme audio pare a fi versiunea 1020.7. Multe dintre barele de sunet de ultimă generație de la Samsung au fost setate să o instaleze automat. Din acest motiv problema s-a răspândit rapid în mai multe țări, printre care SUA, Austria sau Malaezia. Pentru cei care au bare de sunet Samsung din 2024 funcționale este indicat să dezactiveze imediat actualizările automate.