Seria Galaxy S22 este la aproximativ patru luni distanță de lansare și zvonurile despre viitoarele modele sunt tot mai multe. Vom primi tot trei telefoane: Samsung Galaxy S22, S22+ și S22 Ultra. Se așteaptă ca noile modele să se concentreze mai mult pe camerele foto, dar, momentan sunt puține informații despre seria Galaxy S22 în general. Informațiile de acum sunt despre bateriile ce vor fi pe Samsung Galaxy S22+ și Galaxy S22 Ultra
Conform TechRadar, două noi baterii de telefoane Samsung au fost certificare în China de 3C. Sunt bateriile de pe S22+ și S22 Ultra. Potrivit China Compulsory Certificate (3C), S22+ va avea o baterie de 4.500mAh, în timp ce S22 Ultra una de 5.000mAh. Comparând cu telefoanele echivalente din seria precedentă Galaxy S21, Samsung Galaxy S21+ are o baterie cu capacitate de 4.800mAh iar Galaxy S21 Ultra una de 5.000mAh. Curios, modelul Galaxy S22 nu a fost listat pe site-ul 3C. Dar, Ice Universe a dezvăluit anterior că modelul mai mic va utiliza o baterie de 3.800mAh. Este mai mică decât bateria de 4.000mAh aflată pe Samsung Galaxy S21.
Galaxy S22+ și Galaxy S22 Ultra cu procesoare mai eficiente energetic
Aceste zvonuri sunt îngrijorătoare cu privire la durata de viață a bateriei. Ceea ce este mai încurajator pentru potențialii cumpărători este viteza de încărcare. Din informațiile de până acum Galaxy S22, S22+ și S22 Ultra vor avea încărcare rapidă de 65W. Este un impuls semnificativ față de modelele din seria Galaxy S20 sau Galaxy S21.
Deși este dezamăgitor să vedem că bateriile scad sau rămân aceleași față de seria Galaxy S21, merită să ne amintim că aceste schimbări nu se traduc neapărat în scăderi ale duratei de viață a bateriei. Capacitatea bateriei unui smartphone joacă un rol important în cât poate dura dispozitivul între încărcări. Dar nu trebuie să uităm în niciun caz că nu este factorul decisiv în durata de viață a bateriei. Există, de exemplu, dimensiunea ecranului și cât de multă energie este atrasă de tehnologia de afișare utilizată.
Poate chiar mai importantă este eficiența procesorului din interiorul telefonului, dar și software-ul. Este foarte important cât de bine componentele interne pot gestiona alimentarea cu energie în timp ce îndeplinesc toate sarcinile pe care trebuie să le facă pentru a menține telefonul și aplicațiile sale în funcțiune.
Indiferent de cip-setul care este instalat în interiorul seriei S22, acesta ar trebui să fie mai eficient din punct de vedere al consumului de energie decât procesoarele Snapdragon 888 și Exynos 2100 pe care rulează modelele S21. Deci este posibil ca Samsung să poată stoarce mai multă durată de viață a bateriei din flagship-urile sale anul viitor. Vom vedea ce pot bateriile de pe Galaxy S22+ și S22 Ultra doar după lansare.