Capacitatea bateriilor de pe seria Galaxy S10 confirmată de Anatel

1175

Cu ceva timp în urmă, am scris că bateria celui mai ieftin Galaxy S10 are o capacitate de 3.100 mAh. Apoi am menționat că aceasta este capacitatea „tipică” (care este de obicei anunțată), în timp ce capacitatea „nominală” este de 3.000 mAh. Zvonuri au circulat și despre bateriile celorlalte modele S10 – versiunea „mijlocie” S10 și modelul S10+. Acum agenția braziliană Anatel a certificat aceste baterii și avem certitudinea capacității lor, conform GalaxyClub.

Capacitatea pentru Galaxy S10E (SM-G970) este într-adevăr de 3.000 mAh, potrivit Anatel. Modelul mijlociu Galaxy S10 (SM-G973) primește o baterie de 3.300 mAh, iar modelul mare Galaxy S10+ (SM-G975) are o baterie de 4.000 mAh la bord. Pentru primul și ultimul au fost confirmate zvonurile și informațiile vehiculate. Cu toate acestea, informațiile că Galaxy S10 (SM-G973), modelul mijlociu, are o baterie de 3.500 mAh nu au fost confirmate.

Capacitatea bateriei pe Galaxy S10E și pe Galaxy S10 este dezamăgitoare

Este o dezamăgire că cele trei modele Galaxy S10 nu vin cu o baterie mai mare. Pentru comparație: cele două telefoane mid-range Galaxy A50 și Galaxy A70, care urmează să fie lansate în curând, au baterii de 4.000 mAh și respectiv 4.400 mAh. Ele pot avea un procesor puțin mai eficient, dar nu și o rezoluție extrem de ridicată a ecranului.

ANATELAgencia Nacional de Telecomunicacoes, monitorizează indicatorii de performanță ai furnizorilor de telefonie fixă și mobilă din Brazilia. A fost înființată în 1997 și este o agenție specială, independentă din punct de vedere administrativ și financiar. Nu este subordonată ierarhic nici unei agenții guvernamentale.

Toate certificările anterioare de la Anatel pentru smartphone-urile emblematice Samsung s-au confirmat. Agenția braziliană a certificat și bateriile pe Galaxy S9 și pe Galaxy Note 9. Acum avem certitudinea pentru bateriile ce se vor afla pe seria Galaxy S10. Nu știm dacă bateria ce se va afla pe Galaxy S10 cu 5G va fi de capacitate mai mare de 4.000 mAh.

Din 8 martie Galaxy S10 va fi la vânzare în Europa

Samsung va lansa în mod oficial noile modele Galaxy S10 pe 20 februarie. Desigur că nu vor fi imediat în magazine, vor ajunge câteva săptămâni mai târziu. Estimăm că peste două săptămâni acestea vor fi pe piață. De altfel cele trei Galaxy S10 vor fi pe piață în Franța din 8 martie, conform operatorilor locali de telefonie mobilă.

Prețul lui Galaxy S10E cu un ecran plat de 5,8 inch începe de la 779 €. Galaxy S10 mijlociul, cu afișaj de 6,1 inch și triple-camera, costă începând de la 929 de euro. Pentru S10+ de 6,4 inch, cu cea mai mare baterie și cameră triplă la spate, prețul începe de la 1049 €. Un al patrulea Galaxy S10 cu 5G  este cu câteva sute de euro mai scump – dar nu va apărea încă pe piață în Europa.