Ceasurile Galaxy Watch vor primi și ele funcții Galaxy AI

166
Ceasurile Samsung Galaxy Watch vor primi functii Galaxy AI
Sursa foto: sammyfans.com

Noile telefoane din seria Galaxy S24 oferă o gamă de caracteristici inovatoare care îmbunătățesc comunicarea, creativitatea și descoperirea. Dar compania Samsung nu se oprește aici, după succesul avut cu Galaxy AI pe Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra. Samsung intenționează să aducă Galaxy AI la alte categorii de dispozitive, inclusiv ceasurile Galaxy Watch cu Wear OS.

Galaxy AI este o suită de funcții care utilizează inteligența artificială pentru a oferi utilizatorilor experiențe personalizate și inteligente. Unele dintre funcțiile cele mai apreciate Galaxy AI includ Circle to Search, Live Translate, Chat Assist, Interpreter și Photo Assist. Totuși această suită AI mai are și Note Assist, Browsing Assist, Transcript Assist, Generative Edit, Edit Suggestion sau Instant Slow-mo.

Acum Samsung vrea să ofere Galaxy AI pe alte dispozitive, integrându-l în profunzime cu diversele sale servicii precum asistentul Bixby. Da, acum este oficial: Galaxy AI vine la ceasurile conectate și la alte dispozitive portabile Samsung.

Planificăm deja următorii pași pentru Galaxy AI dincolo de smartphone-uri, optimizându-l pentru diferite categorii de dispozitive din diverse servicii. În viitorul apropiat, anumite dispozitive portabile Galaxy vor folosi inteligența artificială pentru noi de experiențe de sănătate extinse și inteligente.” A spus TM Roh președintele MX Business la Samsung.

Wear OS este o versiune a sistemului de operare Android, concepută pentru ceasurile inteligente și dispozitivele purtabile. Platforma a fost anunțată în martie 2014. Samsung Gear Live (2014) a fost primul ceas Samsung cu Wear OS.

Nu au fost numite în mod explicit ceasurile Galaxy Watch, dar sunt informații că este vorba despre ceasurile care rulează pe Wear OS. Potrivit SammyFans, este vorba depre ceasurile care au sau vor avea la bord sistemul de operare Wear OS. De asemenea, credem că Galaxy Ring și laptop-urile Galaxy Books sunt avute în vedere. Iată ceasurile Galaxy Watch care rulează pe Wear OS:

Încă nu știm dacă Samsung va proceda și aici la fel cum a făcut cu telefoanele emblematice. Știm că Seria Galaxy S23 va primi funcții Galaxy AI, dar seria Galaxy S22 nu. Astfel este posibil ca doar seria Galaxy Watch 6 ș primească funcții AI printr-o actualizare, modelele mai vechi este posibil să nu suporte aceste caracteristici. Momentan Samsung nu a precizat nimic.

Acest lucru are ca scop deblocarea unei noi ere a experiențelor inteligente și de sănătate. Samsung va colabora cu mai mulți parteneri AI lideri în industrie pentru a îmbogăți și extinde experiențele Galaxy AI în toate categoriile. Totuși mai sunt progrese de făcut în anumite aspecte înainte ca AI-ul Samsung să devină un instrument care poate fi folosit fără griji zilnic.