În aparatele electrocasnice, începând de la frigidere, mașini de spălat, cuptoare cu microunde, aparate de aer condiționat, aspiratoare, dar și în televizoare, Samsung folosește cipuri produse intern de companie. Tot cipuri proprii folosește Samsung și în telefoanele, tabletele sau purtabilele sale. Sunt cipuri Exynos, iar cele mai noi modele Exynos 2400 sunt și în seria Galaxy S24.
Recent au fost informații că Exynos 2500 nu are randamentul de producție scontat de Samsung și este posibil să nu fie folosit în seria Galaxy S25. Astfel că Samsung a decis să folosească procesoare Snapdragon de la Qualcomm în toate smartphone-urile Galaxy S25. Acum, potrivit SamMobile, sunt informații că cipurile Qualcomm vor fi folosite în mai multe produse Samsung, inclusiv în electrocasnice.
Posibil cipuri Qualcomm în viitoarele electrocasnice Samsung
Potrivit unei informații de la SEDaily, Samsung face eforturi pentru a instala cipurile de procesor de aplicații Qualcomm în aparatele electrocasnice. În ultimul timp electrocasnicele devin din ce în ce mai inteligente, mai avansate și mai conectate. Astfe, se pare că Samsung vrea să utilizeze cipuri de ultimă generație foarte performante în astfel de dispozitive.
„Dezvoltam produse cu scopul de a lansa electrocasnice cu modele de limbaj mare (LLM) pe dispozitiv până în 2025. În acest scop, cercetarea are în vedere dezvoltarea de cipuri de procesare neuronală (NPU) de înaltă performanță eficiente energetic.” A declarat Yoo Mi-young, VP al diviziei Electrocasnice la compania Samsung Electronics.
Până acum, Samsung folosea, pe lângă cipurile proprii și cipuri cu performanță scăzută din China sau Taiwan în aparatele sale de uz casnic. Cu toate acestea, odată cu apariția AI, astfel de cipuri nu vor satisface nevoile de AI, iar compania trebuie să folosească unele mai puternice. De exemplu, cipurile cu NPU-uri sunt mult mai bune pentru procesarea AI. În plus, au mai multe opțiuni de conectivitate și sunt mai rapide.
Samsung este lider pe piața de electrocasnice
Cum Samsung este lider pe piața de electrocasnice, acestea trebuie să fie în continuare foarte bine dotate cu mai mulți senzori, inclusiv camere, și să proceseze vocea și imaginile. Primele astfel de cipuri vor fi frigiderele din seria AI Family Hub de ultimă generație. Se pare că Samsung folosește deja un cip Qualcomm avansat în aspiratorul său robot de vârf, Jet Bot Combo AI.
Un alt motiv pentru a alege cipurile Qualcomm este acela de a avea un factor de negociere a prețului mai bun pentru Snapdragon 8 Elite. Acest procesor va fi inima lui în Galaxy S25, Galaxy S25+ și Galaxy S25 Ultra. Aparent, prețul lui Snapdragon 8 Elite este dublu față de prețul lui Exynos 2500. Acesta este procesorul echivalent al companiei ce era așteptat să fie folosit în Galaxy S25 și Galaxy S25+.
Mai multe informații precedente au susținut că Samsung Foundry nu poate produce suficiente cipuri Exynos 2500 cu randament mare (procent de cipuri care trec testele de calitate). Astfel, Samsung pare că a renunțat la Exynos 2500 în Galaxy S25 și S25+ și va folosi Snapdragon 8 Elite.