Designerul Sami Miró a realizat curele ecologice pentru seria Galaxy Watch 4

367
Designerul Sami Miró a realizat curele ecologice pentru seria Galaxy Watch 4
Sursa Foto: via phonearena.com

Samsung a făcut echipă cu designerul de modă Sami Miró pentru curele ecologice la seria Galaxy Watch 4. Aceste curele au fost lansate în ediție limitată. Colecția este deja disponibilă pentru cumpărare și cuprinde șase curele de ceas din materiale ecologice. Pe lângă acestea, pentru a se asorta cu noile curele, au fost lansate și trei fețe de ceas care pot fi descărcate gratuit prin Google Play Store.

Sami Miró și-a făcut un nume creând piese de modă unice din materiale reciclate. La fel ca telecomanda SolarCell de la Samsung, care este fabricată din plastic reciclat cu 24%, toate cele șase curele de ceasuri pentru seria Galaxy Watch 4 Sami Miró Vintage pun pe primul loc sustenabilitatea. Curelele de ceas Aurora Night, Dawn Atlas, Earth Sunrise și Cloud Navy sunt fabricate din materiale reciclate. Aceste curele sunt disponibile atât pentru Galaxy Watch 4 cât și pentru Galaxy Watch 4 Classic.

Linkurile de pe site vă duc direct la furnizor. Este posibil să primim un mic comision pentru achizițiile făcute folosind linkurile de pe site-ul nostru. Nimic nu se schimbă ca preț pentru tine.

Curele ecologice la seria Galaxy Watch 4 create de Sami Miró

Toate cele șase curele de ceas sunt fabricate din material realizat din coajă de mere provenită din deșeuri recuperate din industria fructelor. Curelele de ceas Stratus Sky și Midnight Black au un aspect de piele, dar sunt de fapt pe deplin vegane. Pe de altă parte, curelele Aurora Night, Cloud Navy, Earth Sunrise și Dawn Atlas sunt fabricate dintr-un material TPU non-toxic ecologic.

Potrivit Samsung, niciuna dintre curelele de ceas incluse în colecție nu are reziduuri DMF în produsele finale. De asemenea, nu sunt plastifiate și pot fi reciclate atunci când sunt uzate, conform PhoneArena. În ceea ce privește prețul, Samsung a dezvăluit că va fi lansată o cantitate limitată de astfel de curele pentru seria Galaxy Watch 4. Noile curele sunt acum disponibile pentru cumpărare cu 40$ prin intermediul magazinului online Samsung.

Sami Miró – Sami Carter-Oberstone, este născută la 1 octombrie 1987 în San Francisco, California. Este un model și designer de modă. Are o licență în marketing la Universitatea Santa Clara și un master în antreprenoriat global la Universitatea din San Francisco.

Folosind linii, forme și o paletă de culori cu tonuri cerești pentru a descrie mișcarea, curelele lui Sami alătură frumusețea naturii cu tehnologia. Colecția de curele este concepută pentru a transmite libertatea expresiei individuale de îmbrăcăminte. Sami Miró folosește motive de rădăcini de flori, frunze și viță de vie. Proiectele sale ne amintesc că suntem una cu pământul și cu toată viața.