Se apropie data la care Samsung Galaxy Fold va fi relansat

704

Samsung Galaxy Fold se apropie în sfârșit de relansare. Drumul telefonului pliabil Samsung spre lansare a fost destul de lung și plin de neprevăzut. Ultimele informații despre Galaxy Fold dau ca lansare a acestuia sfârșitul lui iunie începutul lui iulie. Potrivit lui Max Weinbach jurnalist de la XDA Developers, Galaxy Fold ar putea fi lansat în luna iulie 2019. Sursa citată de jurnalistul sus amintit este anonimă și a mai spus că o conferință de presă va avea loc înainte de lansarea telefonului.

Samsung se pare că este pe cale să încheie lupta cu problemele telefonului pliabil reușind să stabilizeze Galaxy Fold. Smartphone-ul pliabil a fost trimis mai multor specialiști pentru testare și mai multe unități s-au deteriorat în timpul folosirii. În urma acestei situații Samsung a decis amânarea punerii pe piață a lui Galaxy Fold până va remedia problemele semnalate de testeri. Samsung a afirmat că Galaxy Fold va fi lansat la o dată ce va fi comunicată în timp util.

Samsung a rezolvat problemele apărute la Galaxy Fold

Dar, deși părea puțin probabil ca vânzările să fie reluate până la sfârșitul lunii mai, mai multe informații din mass-media sud-coreeană au creat confuzie și au pus în continuare paie pe foc. Acum ne mai liniștim puțin, site-ul PhoneArena citează noi informații din Coreea de Sud care afirmă că Samsung a rezolvat problemele cu afișajul și folia de protecție de pe ecran. Samsung Galaxy Fold va ajunge pe piață la sfârșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie. Telefonul pliabil va fi lansat inițial în Coreea de Sud și apoi în Statele Unite.

CEO-ul Samsung, Koh Dong-Jin crede că Galaxy Fold va vedea lumina zilei în viitorul apropiat într-o formă mai lustruită. Actualul plan ar fi acela de a organiza o conferință de presă „în curând”, unde va fi anunțată o nouă dată de lansare. Este pe aceeași lungime de undă cu informația primită de Max Weinbach. Tot atunci gigantul tech va da mai multe detalii despre problemele ce au trebuit rezolvate la Galaxy Fold.

Neowin este un site de știri despre tehnologie ce se concentrează în principal pe știri legate de Microsoft. Neowin oferă analize și informații despre telefoanele mobile, tendințele tehnologice, gadgeturi, jocuri și review-uri. Site-ul a fost lansat în anul 2000 și are sediul în Plymouth, Michigan, SUA.

Galaxy Fold va fi relansat cu un joc video în exclusivitate

Evenimentul de relansare menționat ar avea loc în țara de origine a companiei în următoarele câteva săptămâni. Va urma apoi disponibilitatea pe piață la sfârșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie în Coreea și, eventual, și în SUA. Acest program nu este totuși bătut în cuie, mai poate suferi modificări.

Conform site-ului Neowin.net, care citează o altă sursă Samsung, Galaxy Fold va avea exclusivitate pentru un joc video produs de Nexon, joc exclusiv pentru smartphone-ul pliabil. Aparent, titlul popular Traha al producătorului coreean de jocuri video va fi primul joc creat special pentru Galaxy Fold. Dezvoltat folosind Unreal Engine 4, Traha este un joc mobil MMORPG (massively multiplayer online role-playing game). Este un joc în care un număr mare de jucători interacṭionează unul cu altul într-o lume virtuală. Traha este deja disponibil pentru descărcare pentru utilizatorii din Coreea de Sud. Sursa sugerează că jocul ar putea fi lansat în aceeași zi cu telefonul pliabil Samsung.