Experții și oamenii de știință afirmă că rețelele 5G nu dăunează sănătății

856
Sursa Foto: androidauthority.com

Comisia internațională pentru protecția împotriva radiațiilor neionizante (ICNIRP) și-a actualizat recent concluziile privind expunerea la câmpurile electromagnetice în privința rețelelor 5G. Este pentru prima dată din 1998, când ICNIRP a actualizat aceste recomandări. Aceste date au scopul de a informa oamenii în privința radiațiilor cauzate de rețelele celulare, Bluetooth și Wi-Fi. Comisia, fondată în 1992, consideră că nu există nicio dovadă că 5G are un impact negativ serios asupra sănătății umane.

ICNIRP oferă gratuit concluziile și sfaturile sale bazate pe cercetări științifice. Activitățile ICNIRP au caracter științific și se ocupă doar de evaluarea riscurilor pentru sănătate. Membrii săi sunt oameni de știință angajați de obicei în universități sau agenții de protecție împotriva radiațiilor. Ei nu reprezintă țara de origine și nici institutul lor și nu pot fi angajați de companii comerciale. Rețelele 5G vor fi implementate pe scară largă începând cu anul 2020.

Noile rețele mobile 5G nu afectează sănătatea oamenilor

Când am revizuit orientările, ne-am uitat la cele pe care le-am publicat în 1998 și cât sunt de adecvate. Am constatat că cele anterioare erau conservatoare în majoritatea cazurilor și că totuși asigurau o protecție adecvată în privința tehnologiilor actuale”. A declarat președintele ICNIRP Dr. Eric van Rongen. „Cu toate acestea, noile orientări oferă o orientare mai bună și mai detaliată în privința expunerii la radiații. Este vorba în special de domeniul de frecvență peste 6GHz. Acesta este important pentru 5G și tehnologiile viitoare care utilizează aceste frecvențe.”

Problema emisiilor de radiații a telefoanelor mobile este intens discutată de experți. Rata specifică de absorție (SAR) la un smartphone indică nivelul de radiații emis de respectivul receptor. În Uniunea Europeană cantitatea maximă de radiații emise, permisă de legislație, este de 2 W/kg, în timp ce în SUA, limita maximă legiferată este de 1.6 W/kg. Aceste lucruri de referă doar la radiațiile emise de telefoanele mobile.

International Commission on Non-Ionizing Radiation Protection (ICNIRP) a fost fondată în 1992 ca o comisie internațională independentă pentru protecția împotriva radiațiilor neionizante. ICNIRP nu este subordonată nici unui guvern și este  recunoscută de OMS și UE. ICNIRP are sediul în Germania.

Rețelele 5G sunt sigure, nu există nicio dovadă că pot provoca boli

Cercetările realizate de ICNIRP au ajuns la concluzia că nu există niciun risc specific pentru sănătate nejustificat al tehnologiilor de comunicații 5G, dacă respectă standardele recunoscute. Principalele modificări pentru expunerile la 5G sunt pentru frecvențe peste 6GHz și vizează doar dispozitivele viitoare care acceptă mmWave. Acestea includ adăugarea restricției pentru expunerea la întregul corp; adăugarea unei restricții pentru expuneri scurte (mai puțin de șase minute) la regiuni mici ale corpului; și reducerea expunerii maxime permise pe o regiune mică a corpului.

Potrivit BBC, GSMA (Global System for Mobile Communications) susține că acest lucru nu va afecta telefoanele 5G actuale. Noile telefoane mobile se încadrează deja în ceea ce se consideră noile orientări. „Douăzeci de ani de cercetare ar trebui să asigure oamenii că nu există riscuri de sănătate stabilite de la dispozitivele mobile sau antenele 5G„. A declarat John Giusti, directorul de reglementare al GSMA.

Știm că anumite părți ale comunității sunt îngrijorate de siguranța 5G și sperăm că ghidurile actualizate vor ajuta oamenii să fie în largul lor”. A declarat președintele ICNIRP, dr. Eric van Rongen, conform AndroidAuthority. „Aceste concluzii au fost elaborate după o revizuire detaliată a tuturor datelor științifice relevante și a unui amplu proces de consultare publică”.