Exynos 2400: scor excelent pe Geekbench al viitorului cip Samsung

259
Exynos 2400 cifre excelente pe Geekbench a viitorului cip Samsung
Sursa foto: via notebookcheck.net

Dacă la un moment dat se părea că Samsung va sări peste procesorul Exynos 2400 se pare că lucrurile nu stau chiar așa. În prezent mai multe informații par să indice că seria Galaxy S24 va sosi cu noul procesor la interior. Nu se știu prea multe despre următorul procesor emblematic Samsung Exynos 2400. Totuși, un nou zvon apărut ieri pretinde că aruncă lumină asupra performanțelor viitorului procesorului procesor Samsung.

Informațiile și zvonurile recente, atâtea câte au fost ele, cu privire la Samsung Exynos 2400 au sunat foarte promițător. Se vorbea despre un SoC Samsung Exynos cu zece nuclee, foarte performant. Cu toate acestea, nu am avut o imagine corectă despre cât de mult va fi mai bun față de concurență. Ne referim aici la Snapdragon 8 Gen 2 sau Apple A16 Bionic.

Rezultate foarte bune pe Geekbench obținute de Exynos 2400

Potrivit unor noi informații, se pre că Samsung pregătește procesorul Exynos 2400 pentru seria Galaxy S24 de anul viitor. Potrivit acestora, noul cip Samsung va oferi un spor masiv de performanță, mai ales în segmentul multi-core. Mai exact, viitorul procesor Samsung este aparent cu 30% mai rapid decât cipul Apple A16 Bionic. Avantajul față de Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2 este și mai mare.

Se presupune că Exynos 2400 va oferi performanțe mai bune și decât Snapdragon 8 Gen 3 de ultimă generație de la Qualcomm. În medie, noul cip a oferit un scor single-core de 1530 pe Geekbench 5 și un scor multi-core de 6210 puncte, potrivit Notebookcheck. Cu toate acestea, nu suntem siguri cum aceste scoruri indică o performanță mai bună decât Snapdragon 8 Gen 3.

Notebookcheck este un site fondat în 2005 care publică informații tehnice despre notebook-uri/laptopuri, tablete și smartphone-uri. Are sediul la Viena, Austria. Notebookcheck este finanțat aproape în întregime din veniturile din publicitate.

În orice caz, pare din ce în ce mai probabil ca Samsung să livreze seria Galaxy S24 anul viitor cu o combinație de Exynos 2400 și Snapdragon 8 Gen 3 pentru Galaxy. Această împărțire a procesorului Exynos/Snapdragon, ar putea fi bazată pe regiuni, așa cum a fost de ani de zile. Sunt și unele șoapte pe la colțuri că doar modelul Samsung Galaxy S24 va veni cu Exynos 2400.